Opel ars chiar în fața ușii de la intrarea unui bloc, într-un mister total – FOTOGALERIE

Un Opel Astra a luat foc duminică dimineața chiar în fața ușii unui bloc din municipiul Botoșani. Automobilul era parcat în cartierul Bucovina, pe o stradelă de la marginea orașului.

 

Un vecin a observat inițial că iese fum de sub farul stâng și a intervenit cu extinctorul din mașina sa. Cu toate acestea, focul a continuat să se propage și a cuprins întregul motor.

Au fost alertați mai mulți vecini, inclusiv conducătorul auto care parcase mașina acolo, reușind să stingă incendiul până la sosirea pompierilor. Mașina era una de serviciu, iar cel care o conduce în mod regulat nu putea înțelege cum de s-a produs incendiul în condițiile în care ultima oară circulase cu autoturismul tocmai vineri.

Acesta nu avea CASCO. Din fericire, incendiul nu s-a extins și la alte mașini.