O personalitate marcantă, un simbol într-o lume tot mai fragilă și mai desacralizată, Angela Paveliuc Olariu rămâne pentru botoșăneni un reper viu, un om-tezaur, un izvor la care o întreagă comunitate se întoarce spre a-și cunoaște obârșia și valoarea.
Angela Paveliuc Olariu s-a născut pe 30 martie 1938, în casa preotului din satul basarabean Țiplești. Copilăria nu i-a dat răgaz să se bucure de liniște, pentru că familia a plecat în refugiu. Așa a ajuns preotul din Basarabia în satul Corni, din județul Botoșani. Au cumpărat aici o casă veche și au trăit sub ochii vigilenți ai comuniștilor, care nu i-au slăbit deloc din strânsoarea proletară: se știe că preoții, mai ales cei refugiați, erau din start suspecții de serviciu ai regimului. Copila Angela a crescut și a prins tot mai mult drag de carte. A ajuns la Liceul Teoretic de fete din Botoșani, iar mintea strălucită a început să fie remarcată.
"Am terminat liceul având ca uniformă un şorţ negru, făcut dintr-o haină preoţească şi un palton, făcut dintr-un palton de-al mamei, transformat. Mi-aduc aminte că într-un an m-a prins venirea iernii încălţată cu pantofi decupaţi", avea să spună târziu Angela Paveliuc Olariu.
Într-o zi, pe poarta Liceului de fete a intrat un profesor din Iași, de la Facultatea de Filologie, în căutarea minților strălucite pe care să le îndrepte către studiul limbii române. Impresionați de uriașa putere de muncă a fetei preotului din Corni, profesoarele au recomandat-o pe eleva Angela. Așa se face că, la 22 de ani, fata preotului din Corni termina Facultatea de Filologie, secția Română-Istorie.
Repede primește post în învățământ, în Dorneștii Sucevei, dar după scurtă vreme se întoarce la școala din sat, alături de familie.
În 1964 este chemată la Regionala de învățământ din Suceava, unde află că va pleca într-o excursie prin Nordul Moldovei. Ajunge la Muzeul ”Arta Lemnului” din Câmpulung Moldovenesc, unde timp de trei ani, până în 1967, avea să depună o muncă titanică. În 1967 deschidea noul muzeu.
"Minunat început de carieră! Bucovina cu o natură de vis, în care trăim ca într-o poveste fără sfârşit, alături de colegi, minunaţi oameni, harnici, capabili de sacrificii pe plan familial, câteodată doar din dorinţa de a duce la capăt o îndatorire de serviciu", mărturisea mai târziu Angela Paveliuc-Olariu în scrierile domniei-sale.
Reușitele profesionale îi fac pe botoșăneni să o dorească înapoi, acasă. Nu răspunde solicitărilor, însă atunci când o cheamă acasă chiar părintele său, inima nu rezistă. Se întoarce la Botoșani, unde devine director al Muzeului Județean. O ia de la capăt, cu o îndârjire și o capacitate de muncă titanică.
Angela Paveliuc-Olariu așază Zona Botoșani (teritoriul dintre Siret și Prut) pe harta etnografică a țării. Faptul este unul cu adevărat excepțional, în condițiile în care până atunci Botoșani era considerat de către specialiști o zonă de interferențe, fără specific etnografic de sine-stătător.
Angela Paveliuc-Olariu studiază piesă cu piesă, ia satele la rând și scotocește după ornamente, motive simbolice, colorit. Stabilește, la modul cel mai profesionist și asumat cu putință, istoricul, ocupațiile, arhitectura, continuitatea de locuire, obiceiuri, credințe. Toate observațiile sunt adunate într-o lucrare de doctorat cu tema "Arta populară în zona etnografică Botoşani", teză susținută în 1977. Este lucrarea care impune recunoașterea zonei dintre Siret și Prut drept zona etnografică Botoșani.
În 1978 părăsește din nou Botoșanii. Merge la Iași, unde va prelua conducerea Muzeului Etnografic al Moldovei, pe care îl va ghida cu profesionalism până în 1995.
în anul 1981 este delegată, prin Ministerul Culturii, să organizeze o expoziție cu tema Arta populară românească tocmai în SUA, la Seattle. Peste numai doi ani este invitată în Canada, la al XI-lea Congres de Ştiinţe Antropologice şi Etnologice. Susține lucrarea "Cultura populară tradiţională din România în contextul actual". În 1986 participă la Congresul de Antropologie şi Arheologie din Anglia. Au urmat alte participări importante în numele României: în Portugalia, 1990 (Inter-Congresul de Antropologie şi Etnologie), Mexic, 1993 (al XIII-lea Congres Internaţional de Antropologie şi Etnologie), Turcia, 1997 (Congresul Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolului).
În perioada 1994-2004 a fost preşedinta Societăţii Ortodoxe a Femeilor Române (SOFR) filiala Iaşi.
A absolvit Facultatea de Filologie, în cadrul Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi (1956-1960), Institutul de Istorie a Artelor din Bucureşti (1973-1977), precum şi un curs postuniversitar de limba engleză (1980-1981). A activat ca director la Muzeul Etnografic Câmpulung Moldovenesc (1964-1968), director la Muzeul Judeţean Botoşani (1968-1978), director la Muzeul Etnografic al Moldovei din Iaşi (1978-1995), referent ştiinţific la Centrul de Conservare şi Valorificare a Creaţiei Populare Tradiţionale Botoşani (2001-2006).
A organizat sau reorganizat muzee şi case memoriale, printre care Muzeul "Cultura tradiţională a lemnului", din Câmpulung Moldovenesc (1967), Muzeul "Răscoala ţăranilor din 1907" Flămânzi, Botoşani (1971), Casa Memorială "Nicolae Iorga" Botoşani (1972), Casa Memorială "George Enescu" Liveni (1973). De asemenea, a alcătuit Colecţia de obiecte etnografice şi de artă populară din zona Botoşanilor, care a stat la baza organizării Muzeului Etnografic Botoşani (1968-1978), dar a şi reorganizat după criterii moderne Muzeul Etnografic al Moldovei din Iaşi (1992).
OPERA (conform "Scriitori și publiciști botoșăneni. Dicționar biobibliografic", autor: Silvia Lazarovici, Editura Agata, Botoșani, 2013): Arta populară din zona Botoşanilor – Scoarţe şi lăicere (Bucureşti: Arta grafică, 1978), Arta populară din zona Botoşanilor – Portul popular (Bucureşti: Arta grafică, 1980), Arta populară din zona Botoşanilor – Ceramica populară (Bucureşti: Arta grafică, 1981), Zona etnografică Botoşani (Bucureşti: Sport-Turism, 1983), Usturoiul – aliment, magie, medicament (Botoşani: Agata, 2001), Cultul busuiocului la români (Botoşani: Agata, 2003), Alunul – materie primă, metaforă, simbol (Botoşani: Agata, 2004), Botoşani – între Siret şi Prut –Lăcaşuri de închinare şi evlavie străbună (Botoşani: Axa, 2005), Repere etnografice şi de artă populară din zona Botoşanilor (Botoşani: Axa, 2006), Mobilierul tradiţional din Moldova (Botoşani: Agata, 2007), Ouă încondeiate din zonele etnografice Botoşani şi Câmpulung –Moldovenesc (Iaşi: Art XXI, 2008), O viaţă … (Iaşi: Art XXI, 2009), Oameni şi fapte (Iaşi: Art XXI, 2010), Simbolistica pragului la români (Iaşi: Art XXI, 2010), Monografia comunei Cristineşti, judeţul Botoşani (Bacău: Editura Vicovia, 2011; în colab. cu prof. dr. Ioan Murariu).
(Foto: Facebook / Rodica Rodean)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
