Omul bănuit că-l consiliază pe Portariuc : Am lucrat în campania electorală

 

Mădălin Vanea, PR-ul din Bucureşti care s-a ocupat de mai multe campanii electorale ale PSD Botoşani, neagă orice legătură cu scandalul intervenit joi în studioul postului local de la televiziune. Atunci, după ce a primit un SMS, primarul Ovidiu Portariuc a anunţat că părăseşte emisiunea invocând titlul pus de producător pe burtieră.
Madalin Vanea Ovidiu Portariuc in campania electorala
Înainte de intrarea în emisie, un ales municipal USL a relatat pentru Botoşăneanul Mădălin Vanea, angajat la cabinetul parlamentar al preşedintelui PSD Botoşani, Andrei Dolineaschi, l-ar consilia în continuare pe acesta, după ce l-a ajutat şi în campania electorală de la alegerile locale. Cel vizat nu neagă însă colaborarea de atunci cu Ovidiu Portariuc, existând de astfel e-mail – uri şi poze care o dovedesc, ci susţine că acum nu mai lucrează cu edilul şef.
CITEŞTE ŞI:
 Ţurcanu sare în ajutorul primarului: are consultant care poate-i vrea răul
Iată integral ce ne-a trimis pe adresa redacţiei:
•         Am lucrat în campania electorală a domnului Ovidiu Portariuc și o perioadă după aceea, dar colaborarea cu domnia sa a încetat de mai multă vreme.
•         Nu am comunicat în nici un fel cu acesta nici înaintea, nici în timpul, nici după încheierea emisiunii TV la care se face referire în articol.
•         Nu sunt membru al Partidului Social Democrat și al nici unui alt partid politic.

•         Nu am cunoștință și mă îndoiesc de existența unei „impuneri” sau recomandări
din partea conducerii centrale a PSD ca parlamentarii acestui partid să angajeze „unii PR de la București” sau din altă parte.
După ce poate vedea şi în fotografia de mai sus, Mădălina Vanea a sprijinit candidaţii PSD Botoşani şi la alegerile parlamentare din 2012.
CITEŞTE ŞI:
Portariuc şi misterul SMS-ului din emisiune - de unde ar fi venit mesajul