Omul anului 2023: Vlad Plăcintă este câştigătorul premiului - FOTO

Nominalizat în campania organizată de TVR, preşedintele Asociaţiei ,,Salvează o inima” este cel care a dovedit de-a lungul timpului că merită să fie votat de un număr mare de oameni pentru faptele sale remarcabile.

 

Noaptea de Revelion nu a anunţat numai trecerea în anul 2024, ci şi ,,Omul anului 2023” în cadrul emisiunii difuzate pe postul de televiziune TVR.

 

Alături de Ionuţ Stancovici şi Iosif Cîrstean, botoşăneanul Vlad Plăcintă a fost numit printre finalişti. Momente de emoţie s-au regăsit până la anunţul care urma să desemneze câştigătorul premiului.

 

În cele din urmă, voturile oamenilor de peste tot din ţară, l-au ajutat pe botoşănean să-şi recunoască meritele în mod public. În acest fel, toate faptele de bunătate au fost răsplătite prin acest titlu de ,,om al anului”.

 

De asemenea, Vlad Plăcintă a ținut să le mulțumească celor ce l-au votat, cât şi familiei, printr-o postare pe rețeaua Facebook:

 

,,Slavă lui Dumnezeu pentru toate! Dragi prieteni, colegi și toți cei care m-au susținut, cu o inimă plină de umilință și recunoștință, doresc să împărtășesc cu voi bucuria și onoarea extraordinară de a fi numit "Omul Anului 2023". Acest titlu nu este doar o recunoaștere a eforturilor mele, ci și o celebrare a valorilor și visurilor pe care le împărtășim împreună. Vreau să mulțumesc, în primul rând, familiei mele pentru dragostea, sprijinul și sacrificiile făcute în numele aspirațiilor mele. Fără voi, niciunul dintre aceste succese nu ar fi fost posibil. De asemenea, îmi exprim profunda recunoștință față de colegii mei, mentori și parteneri de echipă, al căror angajament, inspirație și colaborare au fost esențiale în realizările noastre comune. Acest premiu este la fel de mult al vostru pe cât este al meu. Mulțumesc comunității noastre pentru încrederea și sprijinul constant. Fiecare provocare pe care am înfruntat-o împreună a contribuit la creșterea și dezvoltarea mea personală și profesională. Și nu în ultimul rând, sunt profund recunoscător pentru fiecare persoană care a avut încredere în mine și în viziunea mea. Acest premiu simbolizează nu doar ceea ce am realizat, ci și responsabilitatea pe care o am față de voi și față de comunitatea noastră.”

 

Vlad Plăcintă, preşedintele Asociaţiei „Salvează o inimă” Botoşani.

 

Ales din cele treisprezece persoane nominalizate, câştigătorul premiului a mai adăugat în postarea făcută pe Facebook că va continua să aducă bucurie în sufletele oamenilor, alături de ajutorul persoanelor care îl susţin atât pe el, cât şi cazurile pe care acesta le promovează.

(Sursă foto: Facebook şi TVR)