'Omor' în stradă, două familii din Bucovina s-au bătut și și-au îngrozit vecinii

Doi bărbați care s-au bătut pe strada Bucovina din municipiul Botoșani, dar și familia unuia dintre ei, s-au ales cu actele de sesizare ale organelor de urmărire penală, întocmite de jandarmi sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,lovire sau alte violențe” și ,,tulburarea ordinii și liniștii publice”.

 


    Tot balamucul a avut loc în această după-amiază, cei doi bărbați  ajungând la spitalul Mavromati  pentru a primi ingrijiri medicale, din cauza loviturilor primite.


    Practic, un bărbat de 26 de ani a fost agresat de un recidivist de 39 de ani, care l-a lovit cu pumnii, iar la strigatele de ajutor ale celui agresat, familia a sărit în apărarea sa, loviturile curgând gârlă înspre agresorul de mai devreme.


    Un locatar din zona a sunat la 112 puțin după ora 12.00, iar un echipaj de jandarmi s-a deplasat de urgență, însă cei implicați în altercație se împrăștiaseră.
    Verificările efectuate  de oamenii legii au dus la identificarea și stabilirea celor implicați, jandarmii intervenind și la Unitatea de Primire a Urgențelor, pentru ca scandalul să nu ia o mai mare amploare, fiind aplicate două amenzi în valoare de câte 1000 de lei fiecare.


    Toți participanții la evenimentele din strada Bucovina au primit și câte o amenda în valoare de 200 de lei, pentru provocare și participare la scandal și tulburarea ordinii și liniștii publice.
    Dosarul cu actele de sesizare întocmite de jandarmi va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecatoria Botoșani, în vederea soluționării.