Oficial ministerial în vizită de week-end la prefect

 

Aflat într-o vizită oficială la Botoşani, Iulian Matache, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), s-a întâlnit sâmbătă cu prefectul Costică Macaleţi. Discuţiile s-au axat în principal pe finanţările pe care MDRT le va pune la dispoziţie în 2013 pentru judeţe, acestea vizând mai multe domenii majore.
prefectul Costica Macaleti si secretarul de stat Iulian Matache la Botosani
Este vorba despre modernizarea drumurilor judeţene şi comunale, a sistemelor de apă şi canalizare, dar şi de reabilitarea şi dotarea dispensarelor şi a cabinetelor medicale din grădiniţe şi şcoli. „Practic se doreşte dotarea acestor cabinete cu aparatură medicală care să permită consultaţii şi analize pentru care micii pacienţi să nu se mai ducă la spital. Fondurile necesare au fost prinse în bugetul pe anul viitor, aşa cum a fost transmis către Ministerul Finanţelor Publice”, a declarat Iulian Matache, la Botoşani. Secretarul de stat a susţinut proiectele botoşănene şi în mandatul din 2009 de la MDRT, perioadă în care au fost finanţate şi realizate săli de sport, precum cele de la Dorohoi şi Hudeşti, blocurile ANL din Dorohoi, sau reabilitări termice ale imobilelor. „Dl Matache a fost şi până acum un sprijin pentru botoşăneni. I-am mulţumit pentru vizită şi pentru veştile bune şi m-a asigurat că vom colabora foarte bine şi de acum încolo”, a spus prefectul Costică Macaleţi după vizita oficialului.
CITEŞTE ŞI:
 Şefii de instituţie convocare de la noul prefect: AFLĂ ce le transmite