În urma impactului violent, microbuzul s-a răsturnat, iar două persoane au fost rănite.
În cursul zilei de marți, 20 decembrie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui bărbat de 40 de ani, din comuna Gorbănești.
Bărbatul este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului.
Potrivit IPJ Botoșani, bărbatul de 40 de ani ar fi condus un autoturism, pe strada Uzinei, din municipiul Botoșani, având o alcoolemie de 3,39 mg/l în sânge și ar fi intrat în coliziune cu un microbuz de transport persoane, împrejurare în care acesta din urmă s-a răsturnat pe suprafața părții carosabile.
În urma impactului au rezultat două victime, care au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate sub coordonarea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani.