Șoferul Ambulanței morții s-a dus cu lumânarea la Urgențe pe lumea cealaltă: Nu mai suport, îmi dau demisia FOTO

Pompierii care l-au descarcerat pe Constantin Brânzilă, șoferul de pe ambulanța implicată în accidentul mortal de joi seară, au realizat că șansele de supraviețuire a acestuia sunt minime.

 

 

Pompierii l-au găsit ”în stop” pe nea Costel

”L-am găsit în stop cardio-respirator”, au spus mai mulți membri ai echipajului de descarcerare care l-au scos pe conducătorul auto dintre fiare. O altă salvare l-a preluat și l-a transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Botoșani, unde medicii au făcut eforturi disperate de a-l readuce la viață. Chiar înainte de a se declara oficial decesul, la locul tragicului eveniment începuse deja să se răspândească vestea, cadre de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență, care se întâlniseră de atâtea ori în misiuni cu ”nea Costel”, fiind stupefiate la aflarea ultimelor vești.

 

 

O lumină palidă în locul întunericului de la locul accidentului

Disperarea cuprinsese și Urgențele, acolo un coleg de breaslă al șoferului de pe ambulanță se plimba colo-colo și îngăima fără încetare: ”nu mai suport, asta nu e muncă, îmi dau demisia”. Pe o masă apropiată, într-o căniță, se aprinsese o lumânare, semn că manevrele de readucere la viață ale cadrelor medicale au rămas fără efect. Cineva a dorit însă ca ambulanțierul, pentru care și întunericul a făcut posibil impactul mortal, să aibă parte de o flacără de lumină, fie ea și palidă, în ultimele clipe de viață de pe acest pământ.

constantin branzila sofer decedat in accident

 

 

Șoferul TIR-ului n-a mai apucat decât să strige

La câteva străzi mai încolo, rezerva șoferului de pe TIR explica jurnaliștilor că nu a avut pur și simplu să-și dea seama ce se întâmplă. Colegul său din cabină ar fi avut timp doar să strige ”băi, băi, băi, vine!!!”, însă nu a mai putut evita impactul. Autotrenul cu număr de Suceava a intrat în intersecție pe Petru Rareș, dinspre Rompetrol, iar ambulanța mergea pe bulevardul Mihai Eminescu, spre Iași. A lovit-o violent în partea strângă, acolo unde se afla Constantin Brânzilă, care plecase spre Iași pentru a duce o fată bolnavă, care era însoțită de mama sa. De această dată nu a mai putut însă să-și îndeplinească misiunea.
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace
(S.B., C.B.)
VEZI ȘI:
 GALERIE FOTO Tragedia din intersecție: Pământ ”arat” cu TIR-ul și Salvarea, bucăți de mașini pe șosea
[[banner]]
VEZI ȘI:
 Mercedes în flăcări în curtea ACR-ului, proprietarul și-a pus mâinile în cap – FOTOGALERIE