Managerul unui magazin de produse alimentare din municipiul Botoșani pune în practică o metodă mai rar întâlnită de atragere a clienților. Vineri, 28 august, toți clienții de la Bio Nord Distribution vor primi câte un mic dar din partea gestionarelor.
Astfel, indiferent de volumul produselor achiziționate, de la o gumă, un ou și până la câteva kilograme de carne, cumpărătorii vor fi răsplătiți cu un tricou, un pix sau o agendă. Managerul de la ”Magazinul familiei tale” susține că la mijloc nu este altceva decât o metodă de promovare a afacerii și că a ales această variantă fiindcă alternativa ar fi fost să iasă în stradă pentru a le acorda aceste atenții botoșănenilor, indiferent dacă respectivii sunt sau nu clienți ai magazinului.
Acesta funcționează lângă alimentara din Piața Centrală și a fost deschis în cadrul unui proiect european POSDRU, axa prioritară ”Promovarea incluziunii sociale”, în care beneficiar este Asociația Șansă pentru Tine, iar parteneri Primăria Bălușeni și SC Cartonajul SRL .
Intitulat „Dezvoltarea economiei sociale prin intermediul Asociaţiei ȘANSA PENTRU TINE”, proiectul a cuprins, printre altele, înființarea unui SES (structură de economie socială) pe care funcționează magazinul. (S.B.)