E în tratative avansate cu mai multe echipe.
Atacantul Hamidou Keyta (26 de ani), al cărui contract cu FC Botoșani expiră în vară, e în tratative avansate cu mai multe echipe din prima ligă japoneză, printre care FC Tokyo (locul 9) și Yokohama (10).
De tratativele pentru jucătorul francez, al treilea golgeter al Ligii 1, cu 13 reușite, se ocupă impresarul Florin Vulturar. Surse apropiate clubului moldav susțin că asiaticii ar fi dispuși să dea 500.000 de euro pentru jucător, cu condiția să vină de acum, pentru că săptămâna viitoare se închide perioada de transferări în Japonia, scrie GazetaSporturilor.ro
Keyta e în relații destul de încordate cu conducerea celor de la Botoșani, după ce în ianuarie a încercat să forțeze un transfer în Turcia, la Denizlispor, fugind din cantonament înaintea partidei de campionat cu FC Argeș. Turcii ofereau atunci 300.000 de euro, însă FC Botoșani nu a fost de acord.
Revenit între timp la echipă, Keyta a mai înscris de atunci de 4 ori, însă e tot cu gândul la plecare.
Finanțatorul Valeriu Iftime spune că „nu știu nimic de nicio ofertă din Japonia, dar Keyta nu prea vorbește cu noi, că e la final de contract. Ar fi bine dacă ar fi o așa ofertă, i-aș da și o legătură de busuioc să plece pe banii ăștia în Japonia. E un jucător bun, cu calități, dar în ultimul timp am observat că nu prea mai pune osul, nu mai trage pentru echipă, ci doar pentru el. Așa e cu jucătorii aflați la final de contracte, nu mai sunt cu gândul la clubul lor, ci doar la transfer. Nu știu dacă Marius Croitorul chiar mai putea conta cu adevărat pe Keyta".
este cota de piață a lui Amiodou Keyta, conform transfermarkt. com
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: