Oferta ANULUI – Cine oferă 1 milion de euro pentru un tânăr de 18 ani

Ar putea fi cea mai importantă lovitură financiară de la Botoșani.

 

Cel puțin din punctul de vedere al transferurilor concretizate în fotbal.

 

 

Gigi Becali îl dorește cu insistență pe Olimpiu Moruțan, mijlocașul în vârstă de 18 ani al lui FC Botoșani, și a făcut o ofertă de 600.000 de euro pentru acesta.

 

Totuși, FC Botoșani are o ofertă de 1 milion de euro, iar potrivit surselor GSP.RO formația care îl vrea este ȚSKA Moscova, echipă care a terminat pe locul doi în Rusia.

 

200.000 €

este cota lui Moruțan, potrivit transfermarkt.de

 

Florin Vulturar, impresarul lui Moruțan, a vorbit pentru GSP.RO despre transferul mijlocașului.

 

"Este adevărată oferta din Rusia. Dar nici eu nu am fost de acord ca el să plece acolo. Aș vrea să mai stea un an la FC Botoșani sau la o altă echipă importantă din țară, ori să plece în occident, într-un campionat în care poate să crească", a spus Vulturar.

 

"Nu ne grăbim să îi dăm drumul lui Moruțan dacă nu avem un preț corect. Până în septembrie este timp suficient ca să ajungem la o eventuală înțelegere. Dacă nu vom obține suma dorită, jucătorul va rămâne la noi" Corel Șfaițer, președinte FC Botoșani

 

Pe lângă FCSB, și CFR Cluj și echipe din Serie A s-au arătat interesate de Moruțan.