Accident extrem de grav petrecut pe DN 29D pe drumul care leagă Botoșani de Ștefănești.
O conducătoare auto în vârstă de 55 de ani s-a răsturnat cu mașina marca Dacia.
Femeia circula dinspre Trușești pe direcția Botoșani. La un moment dat, într-o curbă semnalizată ca fiind periculoasă, nu a adaptat viteza la condițiile de mers, adică un carosabil umed, a derapat, a ieșit în decor și a rupt mai mulți copaci, după care s-a rostogolit pe axul drumului. Mașina a rămas pe o parte, pe mijlocul șoselei.
Șoferița se afla singură în autoturism, de altfel a fost și singura rănită, fiind preluată de o ambulanță SMURD la spital.
Femeia era conștientă, iar polițiștii au reușit să o testeze alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.
Victima a suferit mai multe traumatisme, pe asfalt, în dreptul șoferului, fiind observată o pată de sânge.
Polițiștii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: