Șoferi și pietoni „luați la control” de polițiștii botoșăneni

Peste o sută de persoane au fost legitimate.

 

La data de 28 februarie 2024, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea abaterilor comise de pietoni, precum și pentru identificarea conducătorilor auto care se urcă la volan sub influența băuturilor alcoolice.

 

Astfel, activitățile s-au desfășurat în intervalul orar 19:00-21:00, iar în cadrul acestora au fost legitimate peste 100 de persoane, 27 dintre acestea, care aveau calitatea de pieton,  au fost sancționate pentru abateri la regimul rutier, cu amendă în valoare totală de peste 12.000 de lei.

 

Totodată, au fost controlate peste 60 de autovehicule, iar 45 dintre conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, fără rezultate pozitive.

 

În același context, au fost aplicate 45 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 10.000 de lei, cele mai multe fiind pentru nerespectarea limitei legale de viteză.