Șofer pulbere de beat încă de la primele ore ale dimineții – AFLĂ-i alcoolemia

Polițiștii cercetează un botoșănean, care a băut înainte să se urce la volanul autovehiculului. Acesta a fost depistat la timp pentru ca nu cumva să comită vreun accident pe fondul consumului de alcool.

 

Luni, 19 ianuarie 2015, în jurul dimineții, a fost depistată în trafic, pe DN 29 C, în comuna Vârfu Câmpului, o autoutilitară condusă de un bărbat de 35 ani, din municipiul Botoșani.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat; acestuia i-au fost recoltate şi probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, polițiștii  efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”, este menționat î comunicatul de presă remis de Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani (IPJ).
CITEȘTE:
 Și-a forțat norocul: IATĂ ce a pățit un bărbat din Neamț pentru că s-a urcat la volan cu permisul suspendat