Șofer prins drogat la volan pe Calea Națională

Polițiștii botoșăneni au deschis dosar penal și continuă cercetările.

 

La data de 25 noiembrie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier  au oprit pentru control, pe Calea Națională, din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un bărbat, de 39 de ani, din aceeași localitate.

 

Întrucât acesta avea un comportament suspect, a fost testat cu aparatul din dotare, rezultând indicii cu privire la posibila prezență în organism a substanțelor psihoactive. Ulterior, tânărul a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

 

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.