Este vorba despre un tânăr botoșănean în vârstă de 24 de ani.
Sâmbătă, 18 noiembrie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control, pe drumul național D.N. 29 D, în comuna Stăuceni, un autoturism condus de un tânăr, de 24 de ani, din comuna Călărași.
În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,52 mg/l alcol pur în aerul expirat.
Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.