Ies la iveală noi detalii din ancheta polițiștilor de la Rutieră.
Noi detalii din dosarul șpăgilor de la Brigada Poliției Rutiere din Botoșani au apărut în spațiul public.
Ancheta a arătat că un șofer ar fi fost dus de oamenii legii la bancomat pentru a scoate banii de mită, relatează Realitatea Plus. Mita a fost primită pentru ca șoferului să-i fie iertată o abatere în trafic. Bărbatul nu avea niciun ban în buzunar, așa că agenții s-au oferit să-l transporte cu mașina la cel mai apropiat bancomat.
La începutul acestei luni, 16 polițiști de la Serviciul Rutier Botoșani au fost audiați într-un dosar amplu de luare de mită și abuz în serviciu.
Opt dintre ei, adică o treime din personalul Brigăzii Rutiere, au fost arestați preventiv, aceștia fiind eliberați ulterior pentru a fi plasați sub control judiciar.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: