Șofer de 27 de ani în comă după ce a intrat cu VW-ul într-un stâlp

Un grav accident de circulație a avut loc miercuri dimineață în satul Schit-Orășeni, acolo unde un șofer de 27 de ani a intrat cu mașina într-un stâlp de iluminat public.

 

Tânărul se afla la volanul unui Volkswagen Passat și se pare că din cauza vitezei de deplasare, combinată cu drumul pietruit, a pierdut controlul asupra mașinii și a părăsit carosabilul.

S-a oprit într-un stâlp și a fost grav rănit, fiind transportat la spital de un echipa de Terapie Intensivă Mobilă, unde se află în comă.

Pompierii au intervenit pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu.