Din seria șoferi care sfidează legea: CE alcoolemie avea un bărbat, în toiul nopții

Polițiștii botoșăneni efectuează cercetări pe numele unui șofer din Cluj Napoca, care s-a urcat la volan sub influența băuturilor alcoolice și s-a aventurat în trafic. 

 

La data de 4 aprilie 2016, ora 00.05, B. D. de 56 de ani, din municipiul Cluj Napoca, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe DJ 298, pe raza localităţii Cordăreni. Bărbatul avea permisul de conducere reţinut începând cu data de 12 martie 2016. De asemenea, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de ”conducerea unui autovehicul de către o persoană căreia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce şi conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, de către o persoană care la momentul prelevării mostrelor biologice are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”, se arată în comunicatul de presă emis de Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani (IPJ).

De asemenea, tot la data de 4 aprilie 2016, ora 1.10, S. D. de 35 de ani, din comuna Dumbrăveni, judeţul Suceava, a fost depistat în timp ce conducea o autoutilitară pe DN 29C, în oraşul Bucecea. Verificările efectuate de poliţişti au stabilit că bărbatul avea permisul de conducere reţinut pentru perioada 2 martie -30 mai 2016. În cauză se efectueaza cercetari sub aspectul comiterii infractiunii de conducerea unui autovehicul de către o persoană căreia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce.