Șofer cu chef de „infracțiune”: La apariția Poliției, a demarat în trombă ca să scape de amendă – AFLĂ cu ce s-a ales în schimb

Un botoșănean care a consumat alcool și s-a urcat la volan, le-a dat de furcă polițiștilor rutieri după ce a refuzat aparatul alcoolscopic și a demarat în trombă atunci când oamenii legii se îndreptau spre mașină.

 

Marți seară, a fost observat pe DJ 208 H, în  localitatea Vorona, un autoturism al cărui conducător auto, la vederea echipajului de poliţie, a oprit la distanță, rămânând staționat.
După ce poliţiştii s-au deplasat înspre autoturism, conducătorul auto a demarat în trombă, astfel încât s-a procedat la urmărirea vehiculului, acesta fiind oprit după aproximativ 700 de metri.
Conducătorul auto a fost identificat în persoana unui bărbat de 40 ani, din comuna Vorona. Întrucât emana halenă alcoolică, poliţiştii i-au solicitat bărbatului să se supună testării cu aparatul etilotest, procedură pe care acesta a refuzat-o; totodată, a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-au întocmit acte procedurale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice„, se arată în comunicatul remis de IPJ Botoșani..
CITEȘTE:
 Început de an ”nemaipomenit”! Un șofer beat a accidentat o femeie și s-a răsturnat cu mașina