Șofer botoșănean pârât la polițiști după ce i-a EXPLODAT o roată și a trecut peste un cap de pod

Apel la 112 pentru un botoșănean aflat la volanul unei mașini.

 

Luni, 29 iulie, în jurul orei 00.13, polițiștii Poliției orașului Salcea, au fost sesizați telefonic de către un bărbat din localitatea Văratec, orașul Salcea, cu privire la faptul că a observat autoturismul marca Opel, care se deplasa sinuos pe D.N. 29 de pe raza localității Plopeni, orașul Salcea, direcția de deplasare Suceava-Botoșani și care la un moment dat a părăsit partea carosabilă, iar de la volanul autoturismului în cauză a coborât o persoană de sex masculin care părea că se află sub influența băuturilor alcoolice.

 

În urma deplasării la fața locului, în jurul orei 00:25, pe raza loc. Plopeni, oraș Salcea, la km 7+300m a DN 29, pe acostamentul părții carosabile, a fost identificat autoturismul marca Opel care prezenta avarii la ambele roți de pe partea dreaptă. Pe marginea părții carosabile a fost identificat M.A. de 21 ani, din comuna Vlădeni, județul Botoșani, care a declarat faptul că autoturismul în cauză îi aparține și că l-a condus.

 

Din primele cercetări s-a stabilit că la 28 iulie 2019, în jurul orei 00:13, M.A. a condus autoturismul în cauză pe D.N. 29, pe raza localității Plopeni, oraș Salcea, direcția de deplasare Suceava-Botoșani, iar la un moment dat a făcut explozie la roata dreaptă față, a pierdut controlul volanului, a trecut peste un cap de pod și a oprit autoturismul pe acostamentul părții carosabile.

 

Întrucât M.A. emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest , rezultatul fiind de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea determinării cu exactitate a alcoolemiei.

 

În urma verificării în baza de date s-a stabilit că M.A. nu  figurează în baza de date ca fiind posesor de permis de conducere.

 

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, scrie Suceava Live.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store