Ofensiva femeilor în PD-L

 

Sexul frumos din partidul aflat la guvernare îşi doreşte mai multe funcţii. La sfîrşitul săptămînii trecute, la Bucureşti, a avut loc o şedinţă a biroului permanent naţional al organizaţiei de femei a PD-L la care s-au prezentat date statistice din care reiese că reprezentarea femeilor în funcţiile alese şi cele numite sînt sub media europeană. Astfel, la nivel naţional sînt 20 de femei democrat-liberale primar (din care una de la Botoşani, Angela Toma, comuna George Enescu), 41 consilier judeţean (două la Botoşani, Rodica Huţuleac şi Ada Macovei) şi 671 consilier local (25 din Botoşani). Tudor Maxim - Rodica HutuleacDate fiind aceste statistici s-a adoptat o rezoluţie prin care se solicită modificarea statutului PD-L astfel încît acesta să se prevadă că 45% dintre locurile eligibile pe listele pentru alegeri, dar şi cele numite să revină femeilor. „Este clar că există misoginism" Totodată, se doreşte şi ca 30% dintre posturile de Guvern să fie ocupate de femei. „În primul rînd d-nele ar trebui să îşi exprime dorinţa să ocupe astfel de funcţii. În comparaţie cu celelalte judeţe stăm bine şi ţin să mulţumesc biroului judeţean şi d-lui Cătălin Flutur pentru că a susţinut femeile”, a declarat Rodica Huţuleac, preşedintele organizaţiei de femei din PD-L Botoşani. În schimb, neajunsul este că sexul frumos din PD-L nu are nici o femeie parlamentar, în timp ce la nivel naţional există 16 astfel de cazuri. „Este clar că există misoginism în societatea românească”, a mai spus Huţuleac. Potrivit acesteia, jumătate din membrii PD-L Botoşani sînt femei.