ȘOCANT: Botoșănean omorât în bătaie pentru 1 leu de un tânăr care umbla cu uratul

I-a urat să trăiască, apoi l-a ucis. Un bărbat din judeţul Botoşani a fost omorât de un colindător pentru că n-a avut decât un leu să-i dea. Suspectul este un băiat de 19 ani care umbla din poartă-n poartă cu ceata, deghizat. L-a acuzat pe bietul om că-şi bate joc de el apoi l-a lovit crunt, potrivit Observator.

 

Crima s-a petrecut în noaptea de revelion. Bărbatul de 44 de ani plecase cu uratul prin sat când s-a întâlnit, în drum, cu ceata de colindători. I-a rugat să-i ureze şi lui. Turbat de furie în faţa omului care n-a avut să le dea bani, unul dintre colindători l-a lovit puternic cu o bâtă, în piept. Victima nu s-a prăbuşit pe loc. A luat-o, mai mult târâş, spre casă în timp ce urătorii s-au îndepărtat. La câteva zeci de metri de poartă, s-a prăbuşit fără suflare. Soţia lui, care petrecuse revelionul la o vecină, l-a găsit abia dimineaţă. Decesul acestuia a survenit ca urmare a unui trauamtism toracic acut închis cu ruptură cardiacă produs, cel mai probabil, prin lovirea puternică cu un corp contondent. Suspectul, în vârstă de 19 ani, este cercetat sub control judiciar pentru lovituri cauzatoare de moarte şi riscă între șase şi 12 ani de închisoare.
CITEȘTE: TRAGEDIE în seara de Revelion: Un bărbat a murit după ce fost lovit cu o bâtă în piept de un urător