ȘOCANT: Botoșănean în cătușe după ce și-a omorât și incendiat câinele – VIDEO

Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 50 de ani, din comuna Corni.

 

Acesta este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept.

 

Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, la data de 14 octombrie, în timp ce se afla la domiciliul său, și-ar fi rănit și, ulterior, incendiat câinele, deranjat de faptul că acesta ar fi prea gălăgios.

Polițiștii au fost solicitați în primă fază să intervină pentru că bărbatul se afla sub influența băuturilor alcoolice și era pus pe scandal. Când au ajuns însă în curtea acestuia au observat că ardea câinele. 

 

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J Botoșani, urmând ca în funcție de rezultatul cercetărilor să fie dispuse măsuri legale.