ȘOC: Leo Grozavu demis de la Petrolul Ploiești

FC Petrolul Ploieşti a decis rezilierea contractului antrenorului principal Leo Grozavu, măsura fiind luată, joi, în contextul rezultatelor sub aşteptări obţinute de către echipa prahoveană.

 

Rezultate din prima parte a campionatului 2018-2019 al Ligii 2 Casa Pariurilor, precum şi a ratării unuia dintre cele două obiective propuse, anume calificarea în fazele superioare ale Cupei României, informează News.ro.

 

Interimatul în pregătirea echipei va fi asigurat de către Octavian Grigore, cel care va coordona antrenamentele şi va sta pe bancă la următoarele jocuri oficiale ale formaţiei noastre. Staful tehnic va fi completat, în continuare, de către Mugur Cornăţeanu (antrenor secund), Vasile Şleam (antrenor portari) şi Ovidiu Chiribici (preparator fizic).

 

Totodată, în urma analizei situaţiei jucătorilor Mirel Bolboaşă, Paul Antoche şi Sergiu Arnăutu, au fost identificate anumite abateri disciplinare, însă nu de natura să conducă la excluderea lor din lot. Cei trei au fost sancţionaţi conform regulamentului de ordine interioară, iar, de vineri, s-au prezentat la antrenamentele primei echipe.

 

În runda cu numărul 13 a Ligii 2 Casa Pariurilor, FC Petrolul Ploieşti va evolua duminică, de la ora 14.00, în deplasare cu AS Daco-Getica Bucureşti, meciul fiind programat să se dispute pe Stadionul Juventus-Colentina din Capitală.

 

Având ca obiectiv promovarea în Liga I, FC Petrolul ocupă doar locul 6, cu 23 de puncte, după 12 etape disputate din sezonul Ligii a II-a. Pe primele două locuri se află Academica Clinceni şi Sportul Snagov, fiecare cu 27 de puncte.

 

Miercuri, Petrolul a remizat, scor 0-0, pe teren propriu, în meciul cu Dacia Mioveni.

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store