Obiectul cu care a fost văzut un jucător de la Craiova pe bancă, surprins de camerele de luat vederi – VIDEO

Eugen Neagoe a avut astfel un debut nefast pe banca formației patronate de Mihai Rotaru.

 

Raul Silva, cu telefonul pe bancă la partida Craiovei cu FC Botoșani

 

Tehnicianul are însă și alte probleme pe lângă rezultatul nefast. În prima repriză a confruntării din Moldova, unul dintre fotbaliștii de pe banca oltenilor, Raul Silva, a fost surprins când și-a scos telefonul din buzunar.

 

Brazilianul nu a "zăbovit" mult cu telefonul în mână și părea că-i comunică ceva coechipierului său, Alexandru Cîmpanu, lucru surprins de camerele TV.

 

Gestul făcut de experimentatul jucător ar putea să-i atragă sancțiuni din partea clubului, în contextul în care antrenorii nu sunt de acord cu prezența "distracțiilor" în timpul meciurilor sau antrenamentelor.

 

Dan Nistor se consideră vinovat pentru înfrângerea cu FC Botoșani

 

Mijlocașul celor de la Universitatea Craiova, Dan Nistor, consideră că este unul dintre principalii vinovați ai înfrângerii cu FC Botoșani.

 

Acesta își reproșează faptul că a ratat o ocazie foarte mare în startul partidei, care s-ar fi putut dovedi decisivă în economia partidei.

 

”Nici nu știu cu ce să încep. Vreau să îmi cer scuze suporterilor, colegilor, antrenorului. Cred că dacă marcam la acea ocazie, era cu totul alta soarta partidei și am fi plecat cu cele trei puncte. Ne-au dat acel gol...Practic ni l-am dat noi, nu l-au dat ei, și s-a rupt totul. O primă repriză foarte slabă făcută de noi. A doua repriză am dominat. Păcat că nu am reușit să egalăm. A contat foarte mult. Este antrenorul nostru și ați văzut când lipsește că este greu. Asta nu scuză cu nimic concentrarea noastră din prima repriză. Primul obiectiv al nostru este clasarea în play-off. După care vom vedea pe ce loc ne vom clasa. Trebuie să strângem rânduri pentru că, zic eu, în a doua repriză am jucat destul de bine. Va fi un meci foarte greu, cu o echipă bună, nou promovată, dar jucăm acasă și cred că trebuie să obținem toate cele trei puncte”,

a declarat Dan Nistor la finalul partidei cu FC Botoșani.

 

În urma acestui rezultat, FC Botoșani a urcat pe locul 10, cu 24 de puncte, în timp ce Universitatea Craiova a rămas pe locul 5, cu 38 de puncte.

 

Click AICI pentru video