Oare ce face Câșlariu ăsta? – GALERIE FOTO

Președintele Asociației ”Grup Civic” Botoșani a vorbit despre cum decurge o zi din viața lui. Daniel Câșlariu le răspunde, în acest fel, celor care îl critică fără să știe ce înseamnă să te implici pentru salvarea aproapelui.

 

Daniel Câșlariu a făcut o postare pe Facebook, în care povestește cum decurge o zi normală din viața lui. Președintele Asociației ”Grup Civic” Botoșani spune în final că este dispus să îi ajute, pe care stau pe margine și critică, să își înființeze o asociație și să se implice în salvarea celor necăjiți.

 

Postarea integrală a lui Daniel Câșlariu:

 

”Este o ora târzie pentru unii, dar pentru mine este ora la care eu ajung acasă după o zi nebună, pot să ii spun.

 

Mulți se gândesc: oare ce face Câșlariu ăsta? A mai făcut ceva oare? Dar ce nu știu unii… că eu de fapt alerg de dimineața până seara și pe zi ce trece rezultatele sunt din ce în ce mai mari și satisfacția mea una și mai mare.

 

Mă trezesc de dimineața și merg repede să iau o cafea că trebuie să fug să fac rost de materiale pentru casa lui Ionuț și Denisa, deoarece mai este un pic și o terminam.

 

Între timp primesc două, trei telefoane, le rezolv repede și o iau la drum. Merg într-o parte, vorbesc cu un domn drăguț care îmi promisese ceva materiale și rezolv o parte din listă... după care fug în alt loc să văd și de cealaltă parte a listei de materiale. Din păcate nu rezolv mai nimic și din nou sună telefonul... 5 spume, șuruburi și restul de geamuri, Daniel, că ne trebuie. Fug repede la geamuri, le iau și dau nas în nas cu patronul... Daniel, când crezi că îmi poți da cei 4.200 de lei pentru termopane.... eu aaaa, vă rog să mă mai așteptați puțin... poate săptămâna asta... poate cealaltă... și fug din calea lui să nu se supere pe mine.

 

Plec mai departe, ma întâlnesc cu o doamna si ii spun dacă ma poate ajuta cu cealaltă jumătate de lista ... 60 m pătrați parchet, gresie, faianta și altele, și îmi spune ca o sa vedem ce putem face.

 

Sună iar telefonul.... pfff acte, contabilă.... fuga, fuga la bancă, alte probleme. Le rezolv în cele din urmă și mă pornesc la Dorohoi să duc geamurile si materialele. Ajuns acolo, vorbesc cu băieții, îi întreb ce mai trebuie și încarc mașina plină ochi cu BCA si ciment și mă pornesc la Dobârceni unde am început o nouă casa de la 0 de care încă nu v-am spus, dar o să vedeți în câteva zile pe internet.

 

Pe drum suna iar telefonul.. iar 100 de probleme.... vorbesc cu doua doamne drăguțe care pregătesc un eveniment caritabil pentru Asociația GRUP CIVIC Botoșani, de care o sa va spun după data de întâi, rezolv repede acolo și în cele din urma ajung la Dobârceni în celalalt capăt de județ.

 

Descarcă băieții BCA-ul si cimentul si eu văd cum merg lucrurile si îl întreb pe Sefu ce ii mai trebuie? ....pfff lemnul pentru acoperiș... hopa iar îi problemă, că costa vreo 5000 de lei și până luni dimineață trebuie sa fie acolo. Îi zic că da, da se rezolva și plec mai departe cu 10 BCA-uri la Ștefănești, la nenea Doru, ca să ii facem o sobiță în noua lui cameră. Ajuns acolo vorbesc un pic cu Nenea Doru care cu chiu cu vai scoate două cuvinte să îmi mulțumească pentru ce fac pentru el și mă roagă sa nu îi cumpăr aragaz că se teme sa îl folosească de când i-a luat foc casa. Analizez situația, dau două telefoane și constat că îmi mai trebuie și aici materiale cam multișoare si mă gândesc cum sa fac rost de ele. În cele din urmă mă pornesc spre Botoșani si dau telefoane în stânga și în dreapta să vad cum merg si celelalte doua lucrări ca sigur nu mai ajung astăzi la ele.

 

Sun la Oneaga si grăbesc lucrurile ca mâine sa fie gata baia si camera pentru copii după cum am promis.

 

După ce închid sun la Vorniceni sa vad cum merg treburile si la camera Luminitei care așteaptă cu nerăbdare sa stea într-o camera decentă. Desi este o ora târzie muncitorii sunt la treaba, ghici cine? Domn Primar si Sefu de Post, i-am pus la treaba ca nu-i de gluma dacă nu s-au găsit oamenii o să facă ei pentru ca așa au promis. Printre altele vorbesc și de materialele care mai trebuiesc si aici.. parchet, geamuri, ușa termopan si altele.

 

De unde să le mai scot si pe astea? Oare mai rezist?

 

Si în cele din urma zic ca le rezolv, închid telefonul si constat ca deja am ajuns la Botoșani. Merg repede sa mănânc ceva și fuga acasă.

 

Nici bine nu ajung în casa suna telefonul. (Domnul Daniel, veniți să luați canapeaua? Eu răspund frumos că da, numai să găsesc pe cineva să mă ajute.... doua, trei telefoane… nimic nimeni… plec singurel, îl rog pe om să mă ajute și duc în cele din urmă canapeaua la depozit.

 

Într-un final, la ora 22:30 întru în casă, îmi scot rufele de la spălat că stau de dimineață acolo și mă bag la duș după care mă bag în pat... și ce să vezi, oare pot să mă odihnesc? Când știu ca mâine îmi trebuie o grămadă de materiale, și în ce parte să rezolv prima dată, și am multe de rezolvat. Dar mă rog la bunul Dumnezeu să mă ajute și încerc să mă liniștesc.

 

În concluzie:

 

Vrea cineva din cei care știu să critice sau să își dea cu părerea să îi ajut să își facă și ei o Asociaţie? Că îi foarte ușor. Dar lăsând deoparte gurile rele, eu știu că am mai multe suflete curate care mă apreciază și mă respectă pentru ceea ce fac.

 

Știți ce frumos este să mergi pe stradă și să te oprească lumea să te felicite pentru ceea ce faci? Sentiment unic. Nu aș fi reușit niciodată în doar nouă luni de zile să construiesc 6 case de la 0, să ajung la 5150 de copii cu câte un pachețel de dulciuri și o portocală (CAMPANIA 5000 DE ZÂMBETE), să reconstruiesc peste 10 case, să donez echipamente medicale pentru cei din linia întâi în valoare de peste 60.000 de lei și multe altele dacă nu ați fi fost voi, oamenii buni, care m-ați susţinut întotdeauna si ați avut încredere în mine.

 

Concluzia pe ziua de azi este că Asociaţia "Grup Civic" Botoșani construiește două case în același timp.... nebunie curată, dar sunt sigur ca așa ceva nu s-a mai întâmplat în județul Botoșani.

 

Cam așa decurge o zi din viața lui Daniel Câșlariu, un copil simplu de la țară care a demonstrat că DACA SE VREA SE POATE.

 

Și dacă doriți sa ne dați o mana de ajutor din puținul dumneavoastră o puteți face aici:

 

IBAN-ul contului curent in LEI deschis pentru ASOCIATIA GRUP CIVIC BOTOSANI este RO03BTRLRONCRT0530156401.

IBAN-ul contului curent in EUR deschis pentru ASOCIATIA GRUP CIVIC BOTOSANI este RO50BTRLEURCRT0530156401. Codul Swift BTRLRO22. Sau materiale,mâna de lucru și orice ajutor doriți dumneavoastră.

Va mulțumesc frumos pentru tot. 0759 362 916 pentru detalii”.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store