Oamenii vor rămâne fără loc de muncă, ministrul anunță CONCEDIERI la una dintre cele mai importante instituții

Peste 2.000 de posturi vor fi eliminate, dintre care 150 de conducere.

 

În perioada următoare se anunță eliminări pe bandă rulantă la ANAF, potrivit noilor declarații ale Ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu. Se pare că ministrul are în plan finalizarea informatizării ANAF până la jumătatea anului 2020.

 

Astfel, circa 2.150 de posturi din ANAF vor fi eliminate, din care 150 de conducere.

 

„Reorganizarea ANAF înseamnă de asemenea eliminarea a 150 de posturi de conducere și aproape 2.000 de posturi din structura ANAF. Înseamnă Antifrauda care trece sub Inspecția Fiscală, deci trei vicepreședinți în loc de patru, și rămân discuțiile despre Vamă, unde și acolo vor fi schimbări. Discutăm soluția optimă și acolo, dar deja am început. Pe de o parte vreau să fac economii, pentru că aparatul ANAF și cu informatizarea nu o să mai am nevoie de așa mult personal. Dacă nu mergeam în CSAT (informatizarea) dura cel puțin un an de zile. Așa mi se spune tot timpul, așa durează de ani de zile. Eu vreau până la jumătatea anului”, a declarat ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, marți seară, la Realitatea Plus.

 

Ministrul consideră că primul pas este legarea caselor de marcat la sistemul ANAF.

 

„Am făcut tot sistemul privat să cumpere case de marcat, sofisticate, cu TVA și tot felul de lucruri, la toate companiile, dar ANAF-ul nu are sistemul gata. A trebuit să prorog intrarea în vigoare ca să nu dau amenzi. Mi se tot spune de termenele legale și din cauza asta trebuie să mergem în CSAT”, a afirmat Cîțu.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store