Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a fost prezent vineri la Botoșani pentru lansarea candidaturii lui Valeriu Iftime la președinția Consiliului Județean.
Nicolae Ciucă a vorbit cel mai mult dintre invitați, aproximativ 30 de minute.
Printre altele, s-a referit la Valeriu Iftime, dar și la Cătălin Flutur ca la o echipă de succes, care poate câștiga alegerile locale.
Șeful liberalilor a dezvăluit că sunt trei oameni care au garantat pentru candidații de la Consiliul Județean și Primăria Botoșani, respectiv Valeriu Iftime și Cătălin Flutur.
Nicolae Ciucă, președinte PNL
„Garantează pentru dumnealor trei oameni: unul este președintele Consiliului Județean Suceava, cel de-al doilea este președintele Consiliului Județean Bihor, oameni care atunci când ajungem sau trecem prin județele care le administrează putem să vedem acea diferență despre care ne place să vorbim de fiecare dată de valoarea administrației liberale”
Președintele PNL a uitat însă să mai menționeze a treia persoană care a „pus cuvânt” pentru cei doi liberali de la Botoșani.