Pompierii botoșăneni au fost chemați de urgență într-un bloc din municipiul reședință de județ.
Noaptea trecută, o oală cu mâncare uitată pe foc a pus în pericol locatarii unui bloc din municipiul Botoșani. Alarma s-a dat puțin după miezul nopții, când vecinii au văzut că iese fum din apartamentul de la parter.
Un echipaj aparținând Detașamentului de Pompieri Botoșani a ajuns, în cel mai scurt timp, la fața locului, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. Aceștia au constatat că proprietarul era ieșit din apartament, alimentarea cu gaz era oprită și geamurile erau deschise. Pompierii au aerisit spațiul și s-au asigurat că pericolul a fost înlăturat.
Acesta este al doilea caz înregistrat în ultimele zile.
Respectarea unor reguli simple poate preveni producerea unui incendiu cauzat de lăsarea nesupravegheată a aparatelor de gătit.
Pompierii recomandă următoarele măsuri de prevenție:
Dacă ia foc uleiul sau conținutul dintr-o tigaie:
Limitarea aportului de oxigen necesar arderii duce la stingerea focului.