O unire cum alta n-a fost, cu public numeros, dar cu aceleași metehne politice – VIDEO & GALERIE FOTO

165 de ani de la Unirea Principatelor Române au fost marcați la Botoșani sub un soare blând de iarnă care a scos din case sute de botoșăneni.

 

Unirea a scos botoșănenii din case 

 

A fost un public numeros aproape ca niciodată în ceilalți ani datorită temperaturilor pozitive. Termometrele arătau în jurul amiezii zilei de 24 ianuarie 2024 cinci grade Celsius.

Oamenii au început să apară cu aproximativ o oră înainte de ora oficială pentru deschiderea festivității care a avut loc în fața statuii domnitorului Alexandru Ioan Cuza din zona sediului Poliției Botoșani.

 

S-au răsfirat pe trotuarul opus și s-au pus pe discuții. Când au apărut militarii din Garda de Onoare, mai mulți pensionari s-au așezat în fața lor și i-au salutat cu respect, militărește.

Ușor, ușor trotuarul s-a umplut până când zidul de botoșăneni a devenit aproape compact.

 

Poporul față în față cu politicienii

 

În partea opusă, oficialii orașului și ai județului păziți de forțe de ordine. Au ajuns din colțuri opuse, primii fiind USR-iștii care și-au dat întâlnire în zona liceului Sanitar. La scurt timp au apărut și liberalii care l-au avut în frunte pe prefectul Sorin Cornilă, dar fără Costel Șoptică, președintele partidului. Printre ei s-a strecturat și senatorul AUR, Dorinel Cozma.

 

A urmat un schimb de saluturi și zâmbete largi, cu toți cei întâlniți în cale. Ultimii au venit pesediștii cu Doina Federovici, Marius Budăi și Cosmin Andrei în frunte. Zâmbitori asemenea liberalilor și extrem de expansivi în saluturi.

 

Nici măcar în 2024 nu și-au călcat pe orgoliile politice pentru a se prezenta împreună în fața sutelor de botoșăneni cărora le vor cere votul anul acesta, în mai multe rânduri.

 

A rămas cum s-a stabilit cu salutul drapelului

 

Salutul Drapelului de Onoare a fost dat de primarul Cosmin Andrei, așa cum au stabilit ordinele prin care sunt organizate manifestărie publice, alături de comandantul Garnizoanei Militare, Ovidiu Damian. După care s-a auzit Imnul Național al României, cântat de mai mulți militari din Garda de Onoare.

Ceremonialul religios a fost săvârșit de mai mulți preoți care l-au avut în mijloc pe părintele protopop Petru Fercal și s-a terminat cu „la mulți ani” pentru toți românii.

 

Evenimentul a continuat cu discursuri, depunerea jerbelor de flori la monumentul Domnitorului Cuza, defilarea militară și evident, o horă a unirii mai mare decât a fost vreodată la Botoșani.

 

Vom reveni cu mai mute imagini de la fiecare moment în parte