O trăim și pe asta: Eltrans vrea să mai aducă autobuze noi, dar nu vrea nimeni să le furnizeze

Problemele pe care autoritățile din Botoșani le întâmpină în găsirea unor firme care să execute anumite contracte din fonduri publice sau europene nu se limitează doar la domeniul construcțiilor, cum este cazul Teatrului Mihai Eminescu.

 

8 + 1 autobuze sunt prea puține


Compania de transport a municipalității botoșănene a organizat o licitație pentru preluarea în sistem de leasing a unor autobuze, la care nu s-a prezentat însă nimeni.


Timp de 30 de zile, SC Eltrans SA a avut postat pe SICAP (Sistemul Informativ Colaborativ pentru Mediu Performant de Desfășurare al Achizițiilor Publice) un anunț în această privință.


Societatea Consiliului Local dorește să își mărească parcul auto cu încă două mijloace de transport întrucât la orele de vârf cele opt autobuze pe care le deține sunt insuficiente și ajunge uneori să lase călători în stații pentru că nu îi poate prelua.


Mai are un autobuz pe care îl ține în rezervă și care intră pe trasee doar atunci când se defectează unul de la șosea.


Și, din nefericire, acest lucru se întâmplă tot mai des și uneori nu pot fi utilizate nici măcar opt mașini.


Astfel că necesitatea suplimentării parcului auto este una stringentă.

 

Comercianții vor, dar nu găsesc o bancă


După ce nu au primit nici măcar o singură ofertă, reprezentanții unității au contactat firme din domeniu pentru a afla motivul pentru care nu s-au înscris la procedură.


”Comercianții ne-au spus că nu au găsit nici o bancă dispusă să accepte un leasing operațional. Suma alocată de noi era în regulă, dar nu au găsit o bancă cu care să se asocieze”,


Andrei Turcoman, director general SC Eltrans SA.


În aceste condiții se gândește să propună consiliului de administrație să modifice licitația și să treacă pe leasing financiar sau eventual să facă un credit.


Maxim 150.000 de euro ar fi prețul pentru un autobuz nou.


Directorul Eltrans s-a deplasat săptămâna aceasta la București în încercarea de a găsi o soluție alternativă după eșuarea licitației.