Are 35 de ani și se numește Magdalena. De opt ani se află în Statele Unite ale Americii (SUA) și de aproape trei este ofițer în cadrul Departamentului de Poliție din Chigaco, statul Illinois.
Din motive care țin de confidențialitatea profesiei și a restricțiilor legate de expunere vom prezenta doar prenumele botoșănencei care a fost recent în Botoșani pentru a-și vizita familia.
Magdalena a plecat din Botoșani după terminarea liceului și a optat pentru Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara unde a promovat cu note maxime, fiind printre primii zece absolvenți din promoția ei.
A plecat mai apoi pentru un master în Italia, iar ulterior a ajuns în America. Ar fi vrut să rămână în România pentru a profesa, însă susține că la acel moment examenul de intrare în barou sau cel pentru a deveni notar echivala cu plata unor sume de ordinul zecilor de mii de euro, indiferent de nivelul de pregătire.
Astfel că s-a regăsit în situația unei sumedenii de tineri care aleg altă țară în care se pune accent mai ales pe meritocrație și mai puțin pe mita oferită pentru a accede în sistem.
Nici în America calea profesională nu i-a fost una lină. După ce a învățat la perfecție limba italiană a trebuit să își însușească la perfecție și engleza pentru a-și putea completa studiile.
În America nu sunt recunoscute unele diplome de învățământ românești astfel că a trebuit să-și echivaleze studiile. A urmat o perioadă pregătitoare pentru a se putea înscrie în Academia de Poliție de acolo și a trebuit să treacă o mulțime de teste, fiind nevoie de verificări inclusiv în mediul social. A avut nevoie de recomandări de la prieteni, inclusiv de la vecinii din imobilul în care locuiește pentru a putea fi acceptată în academie.
Au urmat alte aproape opt luni de pregătire intensivă, atât pe partea teoretică cu tot ceea ce presupune cadrul legislativ din statul Illinois cât și pe partea tactică, de instruire efectivă pentru a ști cum să acționeze în misiuni cu grad scăzut sau ridicat de periculozitate.
Când a devenit ofițer începător a avut parte de alte provocări profesionale. În SUA, pentru orice polițist statul decontează doar o parte dintre cheltuielile cu echipamentul.
Tânăra noastră botoșăneancă a trebuit să-și cumpere tot echipamentul de polițist, de la uniformă, la bocanci, cască, aparat cu electroșocuri, vestă antiglonț și arma din dotare.
În America există o listă de arme agreate de sistem, maximum șase tipuri, și care sunt achiziționate de polițist.
Magdalena a fost de acord să acorde un interviu pentru Botoșăneanul, pe care îl redăm mai jos:
Prima întrebare ar fi cum ați ajuns să activați în această profesie, să fiți polițistă în America?
După ce am terminat școala acolo, am aplicat pentru poliție, am avut un proces, am aplicat undeva în octombrie și anul următor, în august, am fost angajată. Și în tot procesul respectiv, am trecut prin diferite probe.
Un fel de Academie a Poliției, cam cum este la noi?
Nu, nu a fost Academie, a fost procesul de a intra în Academie, în care mi s-a verificat background-ul, am avut teste fizice, examene scrise, poligraf, interviuri etc.
Și asta a fost o perioadă premergătoare pe Academie. Cât timp ați petrecut în Academie, efectiv?
În Academie am început în august și am terminat Academia undeva la sfârșitul martie, începutul aprilie. Normal, sunt șase luni, dar am stat o lună în plus din lipsă de personal. Toată clasa, toate clasele din momentul respectiv, am stat o lună în plus în Academie datorită faptului că nu erau destui instructori și noi nu terminasem programul pe care trebuia să-l terminăm.
*Ceremonia în care a depus jurământul și Magdalena
La momentul intrării în Academie optați pentru un departament anume din America sau e ca la noi? De fapt sunteți recrutat la intrarea în Academie sau ulterior vă alegeți postul în care vreți să vă desfășurați activitatea?
Lucrez pentru poliția dintr-un oraș, poliția din Chicago, pentru CPD, Chicago Police Department, aplici la ei și clar după terminarea Academiei lucrezi la ei.
Am înțeles. Deci nu optezi pentru Academia de Poliție și ulterior aștepți să te recruteze cineva.
Te poți transfera într-o suburbie sau în alt oraș din statul Illinois cu un nou examen, pe legile din Illinois. Și ne putem transfera oriunde din statul Illinois.
Și, practic, în perioada de șase luni, sau, mă rog, dacă se poate extinde, această instruire vă pregătește efectiv pentru activitatea de în stradă? Tot ce presupune activitatea de poliție este acolo?
Avem cursuri ca la școală, clase în care studiem drept, studiem legi, regulamente, diferite clase pe care le avem, nu doar de legi, clase cum să ne comportăm cu anumite persoane în anumite cazuri, clase cum să scriem rapoartele, că fiecare caz poate avea un raport diferit sau mai multe rapoarte, cum să identificăm o infracțiune, cum să ne pregătim după ce primim apelul, înainte să mergem la un caz, pe cine trebuie să notificăm, în ce condiții trebuie să folosim «use of force» (forța nota red.)? În ce condiții chemăm «backup-ul» (întăriri nota red.)?
Sau în ce condiții se folosește arma?
Nimeni nu o să-ți spună în academie când trebuie să scoți pistolul. Nimeni nu o să-ți spună că dacă vezi aia, scoți pistolul atunci. Dar există regulamente în care ne este explicat și noi trebuie, noi dacă ajungem să scoatem pistolul la un caz, noi trebuie să-l justificăm de ce l-am scos și care era gravitatea cazului. Nu scoatem pistoalele așa, la orice.
Nu, în cazuri de forță majoră, spre exemplu.
Și la fel și cu utilizarea forței, dacă suntem implicați în bătăi sau dacă trebuie să pun mâna pe cineva, eu trebuie să argumentez în rapoartele mele de ce am fost nevoită să pun mâna pe acea persoană sau de ce a trebuit să lovesc acea persoană.
Și aveți o anumită specializare? Adică vă ocupați de partea rutieră sau de infracțiuni?
Nu. În Chicago nu există, nu avem rutiere (poliție rutieră, nota red.) sau nu există departamente din astea. Toți suntem ofițeri. Avem anumite departamente, sunt cei de pe motociclete, de pe cai, de la medical, de înăuntru din birou, toate sunt numai departamente, dar toți pornim de la stradă. Toți trecem de academie, ajungem în perioada de probă și toți pornim de la stradă. Apoi, în timp, cu experiența te poți transfera la un alt departament. Dar la apelurile de la 911, noi răspundem. Noi răspundem de la parcări ilegale până la crime. Tot noi facem «traffic stop» (oprire în trafic, nota red.), tot noi ne prezentăm la accidente, la absolut tot, toate apelurile sunt luate de ofițerii de pe stradă.
Deci, ce apel de urgență intervine pe tura dumneavoastră, dumneavoastră interveniți, da? Cu echipajul dumneavoastră. Și pe tură, cam câte echipaje sunt? Să spunem, în funcție de cât de mare e orașul, de populație, nu?
Lucrăm pe orașul împărțit în districte. Suntem pe secții și fiecare secție are o anumită parte a orașului. Și lucrăm în trei ture. Și pe stradă, pe tură, nu știu să vă zic câți ofițeri suntem total.
Dar o tură cât e? 12 ore?
Nu. Este, tura pe care lucrez eu, începem la ora 14:00 sau la ora 15:00 și termin la 11 noaptea sau 12 noaptea. Și apoi începe următoarea tură până dimineața și apoi tura de dimineață.
Și... Nu știu, v-ați regăsit vreodată într-o situație de risc extrem în care să vă fie teamă pentru viața dumneavoastră?
Glumele dintre noi pe care le avem, glumele, nici nu știu cum să le numesc, noi știm cum mergem la lucru, știm cum venim, dar nu știm dacă ne mai întoarcem. Și am fost în cazuri în care nu neapărat că mi-a fost teamă, când te afli în momentul respectiv, nu ai timp să te gândești la teamă, trebuie să reacționezi, să te salvezi pe tine și cei din jurul tău, colegii sau victimele sau cine e implicat depinde de caz. Nu, n-ai timp, e instinctul.
Dacă am fi să facem o comparație cu infracționalitatea din România, respectiv Botoșani, unde trăim noi, unde ați copilărit și dumneavoastră, cu ceea ce se întâmplă în America, unde ați vedea un grad infracțional mai mare la noi sau acolo?
Clar în America. Clar.
Sunt, nu știu, mai multe situații de omor, tâlhării, jafuri...
Trăiesc într-un oraș mare și, orașele mari au un nivel mult mai crescut de criminalitate ca și în România. Clar, Bucureștiul are un nivel mai ridicat de criminalitate față de Botoșani. Trăiesc într-un oraș mare și nu numai că avem un oraș mare, dar e și unul dintre cele mai periculoase orașe din America și prin filme. În anii 80 până încoace se vorbește de «South Side of Chicago» sau «West Side of Chicago». E promovat de la filme la muzica rap. Cred că fiecare român care s-a uitat la un film polițist american a auzit de «South Side of Chicago». E imposibil să nu fie auzit cineva.
Există o diferență mare între cum este organizată poliția acolo și cum este la noi?
Da, clar. Polițiștii la noi, în primul rând, nu sunt echipați. N-au echipamentul corespunzător, din punctul meu de vedere. Din ce am văzut aici, n-au un echipament corespunzător pentru a face față cazurilor. Am văzut incidente în România și nu, ca polițist, ca ofițer, mie mi-ar fi mai mult frică să lucrez în România ca polițist decât în Chicago.
Unul dintre cele mai periculoase orașe din America, nu?
Pentru că în Chicago, dacă dau prin radio, în două minute colegii mei au venit. În Chicago am vestă antiglonț, am arma, electroșocul, spray-ul, bastonul, mașinile care sunt diferite. Noi conducem SUV-uri. Nu, Logan, ce au ei.
Mai nou s-au cumpărat și câteva BMW-uri.
Nu știu.
Totuși, la Botoșani, ca să facem referire la locul în care ne aflăm, și riscurile sunt mai mici, nu? Și atunci, un polițist nu chiar s-ar expune într-o acțiune din astea stradale, în care intervine pentru aplanarea unei situații conflictuale?
Da, într-adevăr, riscurile sunt mai mici, dar suntem polițiști cu toții. Și în Chicago, și în Botoșani, în România, în Italia și criminali sunt peste tot. Și ca polițist îți trebuie doar o secundă și poți să-ți pierzi viața. Nu contează că, da, criminalitatea e mai mică în România și în Botoșani, dar răspunzi la un caz unde sunt, nu știu, e violență sau un grup de persoane sunt violente, iar polițistul nu are cu ce se apăra.
Spuneați că ați fost martor în România la o serie de situații conflictuale și din ce ați urmărit sau, mă rog, ce ați vizualizat la un polițist prezent în stradă, ce îi lipsea?
Absolut tot. Nu au veste, nu au lanterne, n-am văzut electroșocuri, n-am văzut bastoane, n-am văzut mănuși pe mâini. Asta e un alt lucru pe care noi îl folosim, de la mănuși chirurgicale în funcție de cazuri până la mănuși normale prin meseria asta.
Inclusiv vara?
Da. Dar nu le purtăm tot timpul, ni le punem pe mâini când ajungem la cazuri, în funcție de caz. În meseria asta poți să iei boli de la oameni, că ai de-a face de la oameni ai străzii până la nu știu, oameni infectați cu diferite boli. Avem de-a face cu sânge. Și atunci... Eu n-am văzut la polițiștii de aici...
*Șeful Poliției din Chicago
Bine, aparatele cu electroșocuri, nici nu știu dacă sunt reglementate în Poliția Română.
Nu știu cum e aici. Apoi, în America, fiecare polițist are radioul lui. Aici am văzut doar două, trei persoane cu un radio în mână pentru că în anumite circumstanțe te poți separa de partenerul tău sau trebuie să vorbești cu dispecerul. Nu sunt protejați datorită echipamentului și nici nu am văzut tactică la ei.
Adică nu sunt coordonați efectiv când merg pe stradă?
Nu. Din ceea ce am văzut eu în incidentul respectiv, fiecare avea tactica lui, logica lui, nu sunt pregătiți. Și e de înțeles pentru că România nu e pregătită pentru cazuri mari.
Dar, apropos că vorbeați la început că în perioada premergătoare Academiei a trebuit să treceți printr-o serie de filtre. În România, mai nou de câțiva ani, se fac angajări în poliție din sursă externă. Adică persoane care efectiv, nu știu, trec acele teste, inclusiv cele fizice, fără Academie pot lucra în poliție.
Fără Academie pot lucra în poliție?
Fără. Asta înseamnă sursă externă
Nu știam lucrul ăsta.
Acolo e posibil așa ceva? Să fie angajate persoane fără academie?
Nu, nu poți să fii în poliție, în niciun tip de poliție din America, indiferent că lucrezi într-un oraș sau poliție statală sau depinde ce tip de poliție, fără să treci prin academie. Nu există așa ceva.
Ok, revenind la dumneavoastră, spuneați că în momentul actual sunteți ofițer. Nu știu, care ar fi provocarea profesională pentru ofițeri, pentru un ofițer din America, să ajungeți detectiv sau care ar fi gradul maxim spre care tind în general polițiștii din America?
Depinde. Sunt polițiști care, în general, ne trebuie doi, trei ani de experiență pe stradă să putem da examenele pentru a promova. Promovarea se face doar prin examene. Se poate face și prin numire, dar la un grad mai mare. Am mulți colegi de ai mei care au devenit FTO care înseamnă instructor de stradă. Fiecare polițist care iese din Academie iese pe stradă cu un FTO în primele trei luni, în care vezi cum e strada, te obișnuiești cu sistemul de rapoarte, FTO ia decizia, nu iei tu decizia, în funcție de cazuri. Sunt mulți polițiști care, acela e primul pas pe care îl fac, dau examenele pentru FTO. Al doilea pas ar fi pentru detectiv. Detectivul e un fel de comisar la noi, cred. Mulți se duc spre a deveni detectiv, alții spre a deveni sergenți. Dacă devii sergent, după aceea îți trebuie câțiva ani ca sergent pe stradă și apoi poți să dai examen pentru locotenent. După urmează căpitan și comandant și mai departe, în grad. Dar cei mai mulți polițiști sunt în bătaie spre sergent sau detectiv.
Și dumneavoastră?
Eu încă nu-s decisă. Am doi ani și ceva pe stradă. Probabil tind mai mult spre detectiv. Dar vom vedea, lucrurile să schimbă.
În România ați mai reveni vreodată?
Nu.
*Primarul orașului Chicago
Dar care ar fi principalul motiv?
Corupția.
Încă mai regăsiți corupție în România, deși sunt atâtea organisme care combat corupția și...
Corupția, cum îmi place mie să zic, e din cel mai mic cătun din România până în Parlament.
Și ăsta ar fi principalul motiv?
Da. Nu neapărat mulți români pleacă din România din cauza situației financiare. E de înțeles. Dar se pot face bani și în România. Nu situația financiară nu m-ar întoarce în România. Corupția nu m-ar întoarce în România.
Și ăsta a fost motivul pentru care ați plecat?
Da. Nu, n-aș putea să trăiesc într-un sistem bolnav în care îți trebuie bani dați pe sub masă în absolut orice. De la... te duci la medic să obții o programare sau să obții o îngrijire la orice trebuie să dai sau trebuie să ai relații. Ori dai mită, ori trebuie să ai relații, altfel nu te poți descurca. Sau dacă îți deschizi o mică afacere, te nenorocesc cu controale. Iar controalele sunt, știu de la prieteni, de la apropiați, îți vin, te controlează și îți spun: «dai și tu de o ciorbă»?
Cât timp dați României să se vindece?
Eu nu cred că România se va vindeca. Mi-am pierdut speranța asta pentru că românul e fixat pe a face bani, pe a arăta ce are și banii mulți nu o să vină niciodată prin muncă și corectitudine.
