O tânără antreprenoare a luat lecţii de afaceri, în capitală, de la Mihaela Rădulescu şi un celebru cântăreţ - FOTOGALERIE

A doua ediţia a Conferinţei Internaţionale “Femei în afaceri”, care s-a desfăşurat săptămâna trecută la Hotel Sheraton din Bucureşti, a avut parte şi de o prezenţă botoşăneană. Managerul Velvet Queen Atelier, tânărul antreprenor Andreea Cujbă, a răspuns invitaţiei de a lua parte la eveniment.

 

Această mare întâlnire de business a adus faţă în faţă mediul de business românesc şi cel internaţional, în contextul globalizării şi digitalizării accelerate.
Conferinţa s-a adresat antreprenorilor, specialiştilor şi freelancerilor din ţară şi de peste hotare, femei şi bărbaţi, interesaţi să se dezvolte profesional şi să fie la curent cu tendinţele globale din business, inovaţie, branding şi digital.
Viteza cu care tehnologia şi implicit mediul de afaceri, publicul şi instrumentele de lucru evoluează, îşi pune amprenta asupra tuturor domeniilor de activitate şi îi provoacă pe antreprenori şi manageri să fie inovatori şi să se adapteze permanent.


“Am participat la acest eveniment dedicat în primul rând femeilor din mediul de business din dorinţa de a aduce ceva nou domeniului în care îmi desfăşor activitatea. Vremurile în care trăim ne îndeamnă să fim inovatori şi să ne adaptăm permanent. Indiferent de serviciile şi produsele pe care le oferim, trăim în era online şi noi, în calitate de manageri sau antreprenori, trebuie să ne conformam cu cerinţele şi tendintele pieţei.
De asemenea, mi-am exprimat intenţia de a deveni membră a comunităţii «Femei în Afaceri», pentru că informaţiile şi schimbul de idei cu alţi membri ai mediului de business românesc şi internaţional sunt în beneficiul dezvoltării mele profesionale viitoare, precum şi a afacerii”,


Andreea Cujbă, manager Velvet Queen Atelier.


Printre speakerii care au luat cuvântul la conferinţă, s-au aflat: Mirela Visser - Managing Director, Centre for Inclusive Leadership, Mihaela Rădulescu - consultant de brand, fondator Innerout, Alice Botnarenco – owner Alisia Enco, Florin Grozea - artist, antreprenor online, fost solist vocal Hi-Q, Caron van Eekelen - vicepresident talent & culture Accor Hotels Franţa.


Velvet Queen Atelier şi-a deschis porţile în vara acestui an şi, după cum îi spune şi numele, este un atelier de creaţie vestimentară care îşi desfăşoară activitatea în Calea Naţională 88.