O stradă plină de mâl și noroi din municipiu intră în reabilitare 

Prin programul de întreținere și reparații străzi, Primăria Botoșani a dat o nouă comandă firmei Conrec, cea care a preluat lucrările sub antrepriză de la Tehnic Asist. 

 

De la începutul acestei săptămâni se lucrează într-unul din cartierele aglomerate ale municipiului, aflat în imediata vecinătate a străzii Primăverii. 

”Săptămâna aceasta luni, am introdus în programul de reabilitare Aleea Școlii. Este o străduță aproape de Școala nr. 6 unde aveam foarte multe reclamații încă de anul trecut, din partea cetățenilor pentru că acolo băltea apa la mijlocul străzii. Chiar și pe perioadă de secetă era mult mâl și noroi iat trotuarul și asfaltul erau foarte degradate”,
Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani 

Aleea Școlii nu este singura pe care se intervine cu echipe de muncitori, întrucât întreg cartierul va suferi lucrări de reparații. 

”Vom repara trotuarul, vom crea niște pante și niște guri de scurgere astfel încât să nu mai băltească apa și vom turna și un strat de asfalt pentru a-l înlocui pe cel degradat. De asemenea, în întreg cartierul, și pe lângă Școala 6 și pe lângă restaurantul Tex, peste tot vom plomba, sunt foarte multe găuri și vom plomba și acest cartier”,
Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani 

Extrem de multe reclamații au existat și pentru strada Mihail Kogălniceanu, unde de asemenea, se intervine.