Accident pe drumul morții: O șoferiță a intrat cu mașina într-o autoutilitară la Cucorăni 

Un accident de circulație a avut loc în această dimineață de vineri, 11 martie 2016, pe drumul ce leagă Botoșani de Dorohoi. La fața locului s-au deplasat echipaje de la Poliție și o ambulanță pentru a prelua una dintre victime. 

 

Din primele informații, un autoturism marca VW Golf, în care se aflau cinci persoane și care era condus de o femeie de 33 de ani, s-a izbit într-o autoutilitară care semnalizase pentru a vira la stânga în curtea unui imobil. În urma impactului dintre cele două autovehicule mașina nemțească a fost avariată în partea din față, iar unul dintre pasageri a avut nevoie de îngrijiri medicale. Echipaje de polițiști de la Biroul Rutier Botoșani au efectuat cercetări la fața locului. Anul trecut, pe același drum, două persoane au murit în urma unui cumplit accident rutier. Este vorba despre Viorel și Cosmin Balahura care se aflau într-o Dacia 1310.