O săptămână de pace la o școală din Botoșani FOTOGALERIE

Sub genericul ”Vis de Pace”, în cadrul Săptămânii Educației Globale, la Școala Albești s-au desfășurat diverse și interesante activități educative extrașcolare, având ca scop promovarea ideii de pace și colaborare, formarea, la elevi, a unui comportament bazat pe toleranță.

 

Elevii, cadrele didactice și membrii comunității au fost antrenați în activitățile: „Să ajutăm pământul să zâmbească” (realizarea Mascotei Pământului, Cartea Păcii, desene, creații literare, pliante, stegulețe, afișe, vizionare de filme), „Dăruind, vei dobândi Pace!” ( activități caritabile), „Mesaj de Pace” (afișe, postere, colaje, desene), ”Iubim Pacea” (ecusoane, eseuri), „Lăsați porumbeii să zboare!” (pictură, colaj, joc de rol, mesaje de pace în diferite limbi, dansuri specifice popoarelor), „Pacea, un ideal universal” (creații literare și plastice, concurs „Cel mai frumos gest de suflet”).

 

”Realizând aceste activități, le-am insuflat elevilor ideea că, în primul rând, trebuie să fim în Pace cu noi înșine, apoi să conviețuim pașnic, să instaurăm Pacea și să-i redăm locul cuvenit. Am încurajat elevii să promoveze comportamente de înțelegere, armonie, liniște și toleranță, să aibă atitudine de respect pentru diversitate și să-și dezvolte abilități de comunicare interculturală”,

Prof. Macovei Carmen, consilier educativ

 

Echipa de proiect a fost compusă din profesorii: Macovei Carmen, Ciocan Mihai, Solcan Iulia, Balan Nușa, Amariei-Vieriței Elena, Ghileschi Elena, Ciocan Camelia, Teodorescu Maria, Luchian Carmen.