Medicii spun că rata de vindecare în urma acestui tratament este de 96-99 la sută.
Terapia cu medicamente cu acțiune antivirală directă (interferon-free) destinate tratamentului hepatitei cronice C și cirozei hepatice C, pentru pacienții adulți, este acum disponibilă și la Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava.
Medicul șef al secției Gastroenterologie din cadrul spitalului, dr. Dorin Achiței, a declarat, joi, în conferință de presă, că acum pacienții cu aceste afecțiuni din județele Suceava, Botoșani și Neamț nu mai sunt nevoiți să meargă la spitalele clinice din centrele universitare pentru tratament, ci îl pot obține de la Suceava.
Medicul a explicat, potrivit Monitorul de Suceava, că rata de vindecare în urma acestui tratament este de 96-99% și că este un mare câștig faptul că spitalul din Suceava a fost admis în acest program.
Tratamentul este complet gratuit și nu are foarte multe contraindicații, ceea ce dă speranțe oamenilor care suferă de hepatită cronică C și ciroză hepatică C.
„Ne ocupăm cu prioritate de acești pacienți”, a subliniat dr. Achiței.
Medicii care pot prescrie tratamentul sunt cei de la Gastroenterologie și de la Boli infecțioase.
O condiție esențială pentru vindecare este ca pacientul să-și monitorizeze tratamentul mergând la medicul curant pentru consultații și analize, ori de câte ori acesta îl programează sau în cazul unor reacţii adverse sau dacă starea de sănătate o impune.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: