O primărie din judeţ îşi caută secretar – VEZI data concursului

 

O administraţie publică locală din judeţ a rămas fără unul dintre cei mai importanţi pioni ai instituţiei, respectiv secretar de Primărie. Postul vacant a fost transmis către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) care a organizat un concurs în acest sens.
Este vorba despre Primăria Santa Mare din judeţul Botoşani, examenul fiind programat pentru data de 23 septembrie 2013 cu începere de la ora 10:00, la sediul ANFP. Dosarele de înscriere la concurs se pot depune în termen de 20 zile de la data publicării în Monitorul Oficial.
Ca şi condiţii de participare, candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale Legea privind Statutul funcţionarilor publici, respectiv studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în ştiinţe juridice sau administrative dar şi vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice de minimum 2 ani.
[[banner]]
În cazul în care la concursul organizat pentru ocuparea funcţiei publice de conducere de secretar al comunei nu se prezintă persoane care îndeplinesc condiţiile de studii (superioare juridice sau administrative) şi condiţia de vechime în specialitatea studiilor de minimum 2 ani, pot candida şi persoane care nu îndeplinesc aceste condiţii, în următoarea ordine:
a) persoane care au studii universitare de licenţă, absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în specialitate juridică sau administrativă;
b) persoane care au studii universitare de licenţă, absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în altă specialitate;
c) persoane care au studii medii, absolvite cu diplomă.
CITEŞTE:
 Director definitiv şi la Statistică după „luptă” solitară la ANFP