O nouă rectificare pozitivă la Primărie: AFLĂ unde se duc banii

 

Consilierii locali s-au întrunit vineri de la ora 11:00 în cadrul unei şedinţe de îndată care a avut pe ordinea de zi un număr de două proiecte de hotărâre. Primul a făcut referire la o nouă rectificare pozitivă a bugetului local.

O nouă rectificare pozitivă, am finalizat trimestrul 1 din an, am constatat o execuţie extraordinară a bugetului local, vreau să vă dau un exemplu, pe data de 4 aprilie, avem încasări de 1% mai mult decât la finalul lunii aprilie de anul trecut. Foarte bine am stat cu încasările din impozitul pe venit, cota noastră de 41,75% avem o estimare că vom depăşi cu 61 de miliarde, astea sunt calculele noastre”, a declarat primarul Cătălin Flutur.
În cadrul şedinţei de îndată care a avut loc vineri s-a reuşit alocarea unor sume pentru activităţi neacoperite în bugetul iniţial cum ar fi reparaţii străzi, partea de subvenţie pe maxi taxi pentru bătrânii şi copiii din zonele unde nu există linie de tramvai în sumă de 100.000 de lei noi. „O sumă foarte mare care ne-a venit din proiectele europene, am făcut rectificare pe parte de dezvoltare, a fost o rectificare de aproape 80 de miliarde de lei vechi”, a mai spus primarul. Al doilea proiect de hotărâre aflat în atenţia consilierilor locali a fost aprobarea creditului pe care municipalitatea l-a contractat. „Chiar dacă au fost voci că nu suntem interesanţi, vreau să vă spun că am obţinut un preţ extraordinar de bun la credit, o dobândă undeva în jur de 8% în condiţiile în care sunt bănci care oferă la depozit 8%, deci o dobândă foarte bună pentru noi”, a încheiat primarul. Prin accesarea acestui credit, gradul de îndatorare a municipalităţii este de 14%, în condiţiile în care legislaţia în vigoare prevede că acesta nu poate depăşi pragul de 30 de punte procentuale.