O nouă cursă aeriană posibilă de pe Aeroportul Salcea

O rută externă nouă ar putea bucura sute de botoșăneni și suceveni.

 

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, s-a întâlnit săptămâna trecută cu conducerea regiunii Schwaben din Germania şi cu cea a aeroportului din Memmingen pentru a prezenta avantajele deschiderii unei curse aeriene directe din Suceava. 

 

Astfel, în cursul zilei de marţi, 3 octombrie, de Ziua Germaniei, o delegaţie a judeţului Suceava, condusă de Gheorghe Flutur, a fost primită la administraţia regiunii Schwaben de preşedintele Jurgen Reichert.  

„În urmă cu două luni, la începutul lunii august, am convenit la Suceava cu domnul Reichert o strategie pentru dezvoltarea curselor aeriene pe ruta Suceava - Memmingen în care să implicăm cel puţin patru piloni importanţi. În primul rând vorbim de Consiliul Judeţean, Aeroportul <Ștefan cel Mare>, apoi Universitatea din Suceava, prin stabilirea de contacte cu universităţile din Augsburg. În acelaşi timp vorbim de Spitalul Judeţean Suceava care va urma să stabilească parteneriate cu clinici din regiunea Schwaben, şi nu în ultimul rând avem în vedere şi parteneriatele dintre Camerele de Comerţ din Suceava şi din această regiune”, a arătat Gheorghe Flutur. .

El a adăugat că tot la întâlnirea cu preşedintele regiunii Schwaben, prorectorul Universităţii „Ștefan cel Mare”, Mihai Dimian, a făcut o prezentare în care a subliniat faptul că în sudul Germaniei sunt peste 6.000 de suceveni, dar şi multe persoane din judeţul Botoşani, care lucrează în această zonă şi care ar putea fi beneficiari ai acestor curse de avion pe ruta Suceava – Memmingen.

„În acelaşi timp sunt câteva mii de cetăţeni germani care au plecat din zona Suceava – Botoşani şi care s-au localizat în Germania, iar ei şi rudele lor ar putea călători pe această rută. De asemenea, contactele între universităţile şi spitalele din cele două regiuni, dar şi între reprezentanţii mediului de afaceri german şi cel sucevean sunt argumente pentru deschiderea unor astfel de curse”, a spus preşedintele CJ Suceava.
 

Aeroportul din Memmingen se află aproape la jumătatea distanţei dintre Munchen şi Stuttgart

Flutur a arătat că în Memmingen funcţionează un aeroport care în urmă cu 10 ani era unul militar.

„Acum aeroportul are 1,1 milioane de pasageri pe an şi o pistă de 3.000 de metri. Pe aeroportul din Memmingen operează companiile Wizz Air şi Ryanair, companii lowcost, şi mai mult de jumătate din pasageri vin din Estul Europei”, a explicat şeful administraţiei judeţene.

El a adăugat că spre Memmingen zboară avioane de la Cluj-Napoca, Timişoara, Oradea, Târgu Mureş şi Tuzla, care au un grad de încărcare cuprins între 80 şi 90%. În aceste condiţii, Gheorghe Flutur a declarat că ar fi loc şi pentru o nouă cursă din Suceava către Memmingen.

„Asta cu atât mai mult, cu cât aici acoperim o rază mare atât în România, cât şi în Ucraina şi Nordul Republicii Moldova”, a subliniat Gheorghe Flutur. El a adăugat că Memmingen se află aproape la jumătatea distanţei dintre Munchen şi Stuttgart. Astfel, aeroportul este situat la o oră de mers pe autostradă de la Munchen şi la o oră jumătate de Stuttgart. „Cele două oraşe sunt capitalele celor mai dezvoltate regiuni din Germania. De asemenea, Memmingen e la 30 de minute la graniţa cu Austria şi la 60 de minute la graniţa cu Elveţia. Și foarte mulţi cetăţeni din această zonă zboară de pe aeroportul din Memmingen, care are serviciile mai ieftine şi la care ajungi pe autostradă foarte uşor. Apoi, zonele turistice cele mai importante din Alpi, ca destinaţii turistice, sunt tot aici. Și ca o noutate pe care am văzut-o, aeroportul face strategii împreună cu agenţiile de zbor şi companiile de zbor în ceea ce priveşte destinaţiile turistice”, a afirmat Gheorghe Flutur.

În aceste condiţii, el a spus că în luna decembrie,  când va fi sărbătorită ziua aeroportului din Memmingen, la acest eveniment vor participa reprezentanţi din conducerea Aeroportului "Ștefan cel Mare", precum şi companii de turism din Suceava pentru a face cunoscută noua posibilă cursă aeriană Suceava – Memmingen şi retur.

„Tot în cadrul discuţiilor din Germania, am solicitat conducerii aeroportului din Memmingen să ne sprijine în găsirea unor soluţii şi a unor operatori aerieni pentru cursele pe această rută, fie directe, fie cu escală la Timişoara sau în altă parte”, a precizat Flutur.

El a precizat că după discuţiile purtate este optimist cu privire la deschiderea cursei Suceava – Memmingen şi retur, cu atât mai mult cu cât a prezentat atât investiţiile făcute deja la Aeroportul „Ștefan cel Mare”, cât şi proiectele pentru viitor. Nu în ultimul rând, Flutur a spus că a invitat conducerea aeroportului din Memmingen să viziteze Bucovina şi aeroportul de la Suceava, prilej cu care va fi organizat şi un infotur în judeţul Suceava la care să participe companii mari de turism pentru dezvoltarea viitoarelor zboruri. (Sursa: Monitorul de Suceava)

download from google play download from apple store