Viitoarea creșă va avea 4 grupe pentru aproximativ 40 de copii cu vârstele între 1 și 3 ani.
La începutul acestei săptămâni a fost semnat, la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), contractul de finanțare privind construirea, echiparea și operaționalizarea unei creșe pentru Botoșani.
Este vorba despre construcția din zona fostului Obor.
Construcția va avea regimul de înălțime parter, separată în 3 nuclee funcționale, anume nucleul administrativ (zona de acces), cel de copii și nucleul tehnico-gospodăresc.
Vor fi 4 dormitoare, două camere de joacă prevăzute cu vestiar filtru și grupuri sanitare, zona de primire sau cabinet medical cu izolator.
Accesele în clădire vor fi separate pentru copii și personal. Creșa va fi dotată și cu rampe de acces, grupuri sanitare sau coridoare care vor putea fi utilizate de persoanele cu dizabilități.
Noua creșă va avea și un teren amenajat cu spații verzi și locuri de joacă.
Vor fi asigurate spații destinate parcării pe termen scurt a automobilelor aparținătorilor. Vor fi prevăzute 11 locuri de parcare, dintre care două pentru persoane cu dizabilități.
Clădirea va fi prevăzută atât cu panouri fotovoltaice cât și cu panouri solare.
Fondurile sunt alocate prin Planul Național de Reziliență și Redresare (PNRR), Componenta 15 – Educație.
Creșa este estimată a fi operațională până la 31 decembrie 2025.
Pe același segment, își așteaptă finanțarea o altă creșă care va fi construită pe Șoseaua Iașului și va deservi aproximativ 110 de copii, în 11 grupe.
În șantier se află și creșa de la ANL Cișmea. Lucrările, demarate în ianuarie 2022, sunt într-un stadiu avansat, ajungând la partea de finisaje interioare și exterioare. Șantierul trebuie închis în ianuarie 2023.