Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani regândeşte concepţia de organizare a intervenţiei la nivelul judeţului.
În acest sens, miercuri, 21 decembrie 2016 va fi operaţionalizat Punctul de lucru Darabani din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani.
Înfiinţarea acestuia are ca scop eficientizarea acţiunilor de intervenţie prin reducerea timpului de răspuns.
Echipajul va executa misiuni specifice de pregătire şi răspuns în cazul producerii unor situaţii de urgenţă pe raza administrativ teritorială a oraşului Darabani şi a comunelor Păltiniş, Rădăuţi Prut, Viişoara, Conceşti, Hudeşti, Suharău, Havârna şi Mileanca, cu cele 28 de sate aparţinătoare, numărul total de locuitori care vor beneficia de serviciile noii structuri fiind de aproximativ 41.000.
Punctul de lucru Darabani va avea în compunere o autospecială de intervenţie cu apă şi spumă şi modul de descarcerare.
Datele statistice relevă faptul că, în raionul de intervenţie al Punctului de lucru Darabani, pompierii dorohoieni în cooperare cu pompierii voluntari au intervenit, în perioada 1 ianuarie 2015 – 31 octombrie 2016, în 382 de situaţii de urgenţă, respectiv 68 de incendii, 157 alte intervenţii ( misiuni de recunoaştere şi educare preventivă a populaţiei, deblocări uşi, transport persoane supraponderale, transport apă menajeră, salvări animale) şi 157 intervenţii pentru acordarea primului ajutor medical.