O lansare specială: Culoarea și sclipirea creațiilor ce străbat penumbra - Cuvintele au “alergat” de la unii la alții GALERIE FOTO

Se tot spune că dispariția unui simț le ascute pe altele. Și dezvoltă, frecvent, creativitatea, dragostea de frumos, poate mai mult decât în lumea celor cărora existența nu le impune limite. O dovedesc, din plin, cei 42 de scriitori nevăzători ce se regăsesc în filele Antologiei “Constelația Homer”, ce a fost lansată ieri, în atelierul de pictură al artistului plastic George Șpaiuc, în Centrul vechi al orașului.

 

Evenimentul a prins viață la Botoșani pentru că doi talentați poeți nevăzători botoșăneni – Estera și Valentin Bălan – însuflețesc file ale antologiei cu numeroase poeme sensibile și romantice. Antologatorul volumului, scriitorul Radu Sergiu Ruba – prezent ieri la lansare - face referire în carte și la alți doi autori botoșăneni, Constantin Surugiu, semnatarul unui volum de publicistică și Radu Foca, autor a două plachete de versuri religioase.


În atmosfera creată, vesel și inspirat, de culorile așternute pe tablouri de penelul lui George Șpaiuc, cuvintele au “alergat” de la unii la alții la fel de inspirat. De la dizertații academice ale scriitorilor Radu Sergiu Ruba și Gellu Dorian, la discursuri de suflet, ce i-au impresionat în egală măsură și pe oratori și pe cei din public. George Median, nu doar colaborator al nevăzătorilor botoșăneni, ci și prieten, a încălzit sufletele celor prezenți cu spusele lui. Impresionante au fost și intervențiile prietenilor, literaților și iubitorilor botoșăneni de literatură: Petruț Pârvescu, Dorel Gaftoneanu, Mihai Babei, Ovidiu Petcu, Hortensia Tupiluși, Silvia Moraru, dar și recitalurile de poezie ce i-au avut drept protagoniști pe Estera și Valentin Bălan și pe prietenul lor, psihologul Robert Lupașcu.


Evenimentul nu putea prinde viață în absența colegilor nevăzători, printre cei ce s-au bucurat, în cuvinte, de existența acestei antologii numărându-se președintele ANR - Tudorel Tupiluși, președintele asociației nevăzătorilor botoșăneni - Alexandru Surugiu, jurnalistul Constantin Surugiu, Cezar Vieru – ce e pasionat nu doar de șah, ci și de poezie.


Gheorghe Ciobanu, observator fin al vieții culturale botoșănene, a punctat valoarea și ineditul activităților ce se derulează frecvent în Clubul ANR Botoșani, dar și apartenența manifestării la Proiectul “Scrierea Braille, punte spre cunoaștere și spre lumea artistică”, finanțat de Primăria Botoșani și co-finanțat de Asociația Nevăzătorilor Botoșani.


Spre seară, vorbele calde, în versuri sau în proză - învăluite de farmecul culorilor ce zâmbeau de pe pânzele lui George Șpaiuc - au pus punct final unui eveniment pe care îl tot rememorăm de când s-a încheiat. Până la următorul, cel puțin la fel de interesant!


Carmen MORARU

 

 

DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store