O instituţie din Botoşani datoare cu peste 11 miliarde lei vechi la angajaţi

 

Criza economică se resimte şi la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Instituţia şi-a prezentat joi bilanţul pe anul precedent şi în afară de intervenţii, prevenţii şi celelalte activităţi curente, raportul făcut public de inspectorul şef , col.Radu Anton, cuprinde şi o parte financiar-economică.

În aceasta se precizează că, din lipsa fondurilor, unitatea înregistrează debite de 1,15 milioane lei către angajaţi. Cea mai mare parte din sumă, 984.000 de lei, reprezintă drepturi de echipament deoarece instituţia trebuie să asigure ori uniformă, ori să acorde bani tuturor angajaţilor, cu excepţia personalului civil şi a funcţionarilor publici. Alte 154.000 de lei provin de la norma de hrană, iar 13.000 de lei sunt drepturi financiare care trebuie achitate angajaţilor care au trecut anul trecut în rezervă. „Nu au fost înregistrate documente sau operaţiuni refuzate la viza de control financiar preventiv. Execuţia bugetului este de 100%”, a spus col.Radu Anton despre situaţia financiară pe anul precedent. Reprezentanţii ISU au mai precizat că vineri vor fi achitate integral restanţele la norma de hrană.