Se poate spune că este un fel de Facebook secretizat la care au acces doar foarte puține persoane, rețeaua nefiind deschisă publicului larg. Și este valabilă abia din luna august a anului trecut.
Pe aceste profiluri apar fotografii de fetițe și băieți, copiii de la Botoșani care au fost abandonați de propriile familii și care în prezent se află în postura de a-și găsi noi familii. Pentru că uneori procedura era îngreunată, a fost creată această rețea în care apar detalii despre copii și care pot fi vizualizate de familii care doresc să înfieze.
Situația este valabilă și la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Botoșani.
”Avem o mulțumire foarte mare vis a vis de noile prevederi legale pentru că este introdusă o nouă secțiune, ce a profilelor copiilor adoptabili. Practic, pentru acei copii pentru care s-a deschis procedura de adopție și a trecut un an și nu s-a identificat nici o familie, există această posibilitate de a li se crea un profil. O descriere a copilului, cu nevoile lui, cu trăsăturile de personalitate, nevoi de sănătate, plus o fotografie de-a lui, chiar și mesaje video care să să fie încărcate în Registrul Național al Adopțiilor”,
Alina Ciorsac, șef serviciu adopții DGASPC Botoșani
Iar practica a fost încununată de succes la Botoșani în cazul unui copil de 12 ani, în condițiile în care se știe, părinții în general doresc să adopte copii cât mai mici.
”În ultima periodă chiar avem potriviri. Avem un copil de 12 ani care a fost vizualizat la nivelul Direcției dintr-un alt județ din țară, l-au văzut pe profil, au venit și au făcut prima vizită. Au fost foarte încântați de el și doresc să continue această potrivire. Pentru noi este o realizare foarte mare să găsim o familie pentru un copil de 12 ani”,
Alina Ciorsac, șef serviciu adopții DGASPC Botoșani
Situația este la fel de promițătoare și în cazul unei fetițe de 10 ani din Botoșani care va merge într-un cămin familial din alt județ, dosarul ei fiind pe rolul instanței.
Părinții adoptivi s-au îndrăgostit de ea tot pe rețeaua cu profile.
Legea adopțiilor a suferit o serie de modificări, toate menite să ajute copilul și familia adoptivă să se reunească cât mai repede.
Au fost scurtate termene iar în prezent timpul de așteptare este unul mai decent.
De exemplu, dacă după instituirea măsurii de protecţie specială au trecut 6 luni şi părinţii fireşti ai copilului şi rudele până la gradul al patrulea ale acestuia, care au putut fi găsite, nu colaborează cu autorităţile în vederea realizării demersurilor pentru reintegrarea sau integrarea copilului în familie, acesta poate fi declarat adoptabil.
După vechea lege se aștepta un an de zile.