O fostă prezentatoare TV de la Botoșani vrea să se ”tuneze” înainte de nuntă: Sâni mai mari & fund de braziliancă

Bat clopote de nuntă pentru Roxana Vaşniuc. Dacă anul trecut, prietenii o compătimeau că îşi creşte singură fetiţa, acum pare că soarele a ieşit din nou pe strada ei. Focoasa şatenă s-a împăcat cu iubitul şi se pregătesc să facă pasul cel mare. Apropiaţii vedetei au povestit pentru Click! că tânăra mămică vrea să intre în reparaţii capitale chiar înainte de a-şi schimba starea civilă.

 

Roxana Vaşniuc (30 de ani) nu mai este singură şi nefericită. Frumoasa prezentatoare şi iubitul ei, Ionuţ, sunt din nou împreună şi îşi cresc fetiţa în vârstă de zece luni. Cei doi s-au împăcat chiar înainte de Sărbători, iar de atunci au reînceput să vorbească despre nuntă. Surse din anturajul blondei au povestit că marele eveniment va avea loc cel mai probabil în această toamnă, dar cei doi îl planifică încă de pe acum în cel mai mic detaliu.


"Ei au mai discutat despre căsătorie, chiar la începutul relaţiei, însă nu au vrut să se pripească. Acum de când s-au împăcat, relaţia lor merge foarte bine. Roxana s-a mutat înapoi la el. Amândoi au înţeles că trebuie să lase la o parte orgoliile şi astfel au ajuns la un numitor comun. Ionuţ se implică foarte mult în creşterea fetiţei lor, Rose-Marie. Unoeri, noaptea el o hrăneşte pe micuţă şi o mai lasă pe mămică să se odihnească", au spus prietenele vedetei.

Dincolo de oboseala specifică unei tinere mămici, Roxana Vaşniuc se stresează în această perioadă cu nunta. Până atunci, însă, ea vrea să arate cât mai bine şi este dispusă se pare să treacă pragul medicului estetician.

"Roxana vrea să-şi schimbe implanturile. Ar fi vrut sâni noi chiar acum, dar nu mai are voie să o ţină în braţe pe Rose-Marie, aşa că mai aşteaptă. Ea are implanturi de 370 de ml, dar îşi doreşte un bust mult mai generos. Ar opta chiar şi pentru 600 de ml. Nu doar sânii sunt prioritatea ei. Vrea să-şi facă şi fund de braziliancă şi probabil că această intervenţie o va face în curând", au povestit surse din anturajul cuplului.


Roxana Vaşniuc a fost prezentatoare la un post tv folcloric, iar de când a rămas însărcinată ofertele în televiziune am cam ocolit-o. Vedeta ar vrea să revină pe micile ecrane şi a început deja să îşi caute de lucru. Nu de alta, dar în această primăvară cea mică va împlini un an.