O femeie din Broscăuţi băgată în spital de un consătean de 18 ani

 

Ziua de 20 ianuarie a fost una cu ghinion pentru o femeie din Broscăuţi care, în calitate de pieton a fost accidentată de un tânăr abia ajuns la vârsta majoratului. Incidentul s-a petrecut în jurul orelor 16:20 pe DC 69 din Broscăuţi.

A. Costinel Vlad de 18 din localitate, pe fondul vitezei neadaptate la condiţiile de drum, respectiv carosabil acoperit cu zăpadă şi sector de drum cu o curbă deosebit de periculoasă la stânga, semnalizată corespunzător, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, împrejurare în care a intrat în derapaj şi a acroșat-o cu partea laterală dreapta a autoturismului pe I. Lăcrămioara de 33 ani care se deplasa regulamentar.         
Conducătorul auto nu a mai putut redresa autoturismul, răsturnându-se în șanțul din partea dreaptă a drumului. Din accident a rezultat rănirea ușoară a lui I.Lăcrămioara, care a fost transportată şi internată la Spitalul municipiului Dorohoi. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Tânărul este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.