O femeie cu COVID-19 a născut la Iaşi patru bebeluşi: Cazul este unul de literatură de specialitate

Mama a primit cu bucurie venirea pe lume a celor 4 fii, pentru care avea deja pregătite numele. Personalul medical a transmis felicitări şi multă sănătate întregii familii.

 

Pe data de 9 martie 2021, echipa medicală a Spitalului Clinic de Obstetrică – Ginecologie “Elena Doamna” din Iaşi a rezolvat un caz în premieră pentru România: cel al unei paciente de 37 de ani, infectată cu covid, gravidă în 34 de săptămâni, cu sarcină cvadruplă.

 

Pacienta prezenta infecţie cu SARS - CoV- 2, cu trombocitopenie, cât şi defect septal atrial operat în antecedente.

 

Echipa de medici obstetricieni, anestezişti şi neonatologi au extras prin operaţie cezariană 4 copii de sex masculin cu greutăţi între 1400 şi 1800 de grame, care s-au adaptat bine la viaţa extrauterină.

 

 

”Cazul este unul de literatură de specialitate”

 

Pacienta a evoluat bine din punct de vedere medical, starea ei, în acest moment, fiind una stabilă, scrie Ziarul de Iași.

 

„Este un caz foarte rar şi ne bucură că este un caz reuşit. Din punct de vedere medical, cazul este unul de literatură de specialitate - sunt foarte puţine cazuri de naşteri de cvadrupleţi din mame cu SARS-CoV-2. În momentul de faţă mama se recuperează după un efort de durată, fiind vorba despre o intervenţie care a durat mai multe ore. Sunt primii copii ai familiei, iar mama îşi pregătise inclusiv numele pentru fiecare. Am putea spune că este o mamă-eroină”, 

dr. Gabriel Martinescu, managerul Maternităţii Elena Doamna.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store