O femeie a băut spirt și oțet ca să moară, după o ceartă groaznică cu soțul ei

Maria Z., din comuna Izvoarele Sucevei, a mai avut tentative de suicid și a fost internată la Spitalul de Psihiatrie din Câmpulung Moldovenesc, scrie Obiectiv de Suceava.

 

După o ceartă groaznică cu soțul ei, în după-amiaza de sâmbătă, 19 decembrie, Maria Z. în vârstă de 38 de ani, din comuna Izvoarele Sucevei, a decis să-și ia zilele. Doar că înainte de a trece la fapte, femeia a consumat o cantitate considerabilă de oțet și alcool sanitar. Îngrozit de ce ar putea urma, soțul femeii a solicitat ajutor prin numărul 112 iar atât un echipaj medical cât și unul al Poliției s-au deplasat la locuința celor doi. Femeia se afla în podul casei de unde amenința că se spânzură. După negocieri aprinse a decis să coboare dar a fugit în podul unei anexe unde s-a urcat pe o claie de fân. A amenințat că se va arunca în cap, fără a da însă vreo explicație pentru gestul său. Din declarațiile soțului a reieșit că femeia a mai avut tentative de suicid și chiar a fost internată la Spitalul de Psihiatrie din Câmpulung Moldovenesc. Intr-un final, după discuții purtate cu soțul ei, femeia a coborât de pe claia cu fân și a promis că nu va mai recurge la gesturi de acest fel.
CITEȘTE: ȘOCANT: Un tânăr din Botoșani s-a sinucis pentru că era cercetat că a condus fără permis de conducere!